Orașul Cernavodă pare atipic din toate punctele de vedere. “Ordinea.ro” a prezentat în articole de presă ample modul de lucru al celor care coordonează activitatea administrației locale, toate informațiile fiind deja cunoscute la nivel local și chiar național, așa încât nu vom face nicio revenire. Astăzi, am primit pe adresa redacției mai multe fotografii care ne prezintă o altă Cernavodă, alta decât cea pe care autoritățile și mai mulți cetățeni încearcă s-o arate, de câteva zile, de când Primăria și Consiliul Local au aprins luminițele de sărbători. Un oraș unde timpul parcă stă pe loc, iar lucrările de dezvoltare și modernizare bat pasul pe loc. Altfel spus, dincolo de feeria beculețelor multicolore ni se prezintă o altă lume, cea a noroaielor și a lipsei unei strategii administrative demne de anul în care ne desfășurăm activitățile.
Iată imaginile care nu mai au nevoie de niciun alt comentariu! Singura precizare ce se impune privește locația lucrărilor nefinalizate în prag de iarnă, respectiv strada Ghioceilor.
Sursa foto – luminițe de Craciun: Victor Cojocaru Fotografie