Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Orban, prima măsură pe care o va lua ca premier: va DESFIINȚA anumite localități

Published

on

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că în localităţile cu primari liberali numărul ajutoarelor sociale acordate este de trei-patru ori mai mic decât în localităţile conduse de primari din alte formaţiuni politice.

“Trebuie să le spunem oamenilor: dacă vrei să câştigi mai mult, trebuie să munceşti mai mult sau trebuie să înveţi, să evoluezi în carieră. (…) Nu trebuie să mai promitem lucruri care nu pot fi realizate, chiar cu riscul de a pierde nişte voturi. Niciodată nu o să ne voteze toată lumea. Avem criză de forţă de muncă în România şi avem 300.000 de beneficiari ai ajutorului social care sunt înţeleşi cu AJOFM ca să le dea negaţie pentru a primi în continuare ajutorul de şomaj şi să fie în continuare armata politică a primarului în funcţie care dă ajutoarele sociale. (…) Să ştiţi că acolo unde există primari liberali numărul ajutoarelor sociale este de trei-patru, dacă nu de cinci ori mai mic. Ai noştri au mers pe ideea de a aduce investiţii, de a crea locuri de muncă, de a genera dezvoltare economică şi asta, în mod evident, până la urmă i-a dus pe oameni către relaţia normală. Dacă vrei să trăieşti, dacă vrei să ai un venit decent, trebuie să munceşti sau trebuie să ai o activitate care este utilă societăţii”, a afirmat duminică Orban la reuniunea Consiliului Naţional al PNL desfăşurată la Palatul Parlamentului citat de stiripesurse.ro.

El a atras atenţia asupra numărului mare de unităţi administrativ-teritoriale existente.

“Nu putem să continuăm cu 3.300 de unităţi administrativ-teritoriale, din care peste 2.000 nu au resursele necesare nici pentru subzistenţă, nu au capacitatea administrativă necesară pentru planuri de dezvoltare a comunităţilor. (…) Este o formă prin care guvernele şi partidele aflate la guvernare menţin captivi o serie de cetăţeni, alegători, în localităţi cu 1.000-1.500 de locuitori, care sunt dependenţi de ajutorul social. (…) Asta nu este o administraţie pentru cetăţean, ci este o administraţie pentru partidele de guvernământ”, a adăugat Orban, conform aceleiași surse.

Advertisement
usr

Consiliul Naţional al PNL a validat, duminică, propunerea pentru funcţia de prim-ministru din partea liberalilor a liderului acestora, Ludovic Orban.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions