Executivul a aprobat, vineri, ordonanța de urgență care reduce cheltuielile bugetare. Din proiect a fost eliminat articolul legat de sporul de doctorat, „urmând ca în noua lege a salarizării să se clarifice mai concret modul în care sporul de doctorat va fi acordat”, spune Adrian Câciu.
Proiectul de ordonanţă care prevede o reducere cu 10% a cheltuielilor cu bunurii şi servicii în instituţii publice, interdicţia ca acestea să achiziţioneze autoturisme, mobilier şi birotică, oprirea angajărilor la stat, cu unele excepţii, înjumătăţirea numărului de posturi din Cabinete şi Cancelarii va fi analizat de Guvern în şedinţa de vineri. Măsurile ar urma să ducă la o reducere cu 5,33 miliarde de lei a cheltuielilor de la buget. Executivul a apelat la o serie de măsuri pentru a reduce cheltuielile publice, având în vedere gaura de 20 de miliarde de lei din buget.
Pe agenda şedinţei de Guvern care urmează să înceapă la ora 10.00 se află o analiză referitoare la proiectul de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Proiectul de ordonanţă a fost publicat, luni, pe site-ul Ministerului Finanţelor, pentru consultare.
Documentul prevede că, în anul 2023, începând cu luna următoare intrării în vigoare a OUG, Guvernul aprobă lunar, până la finele lunii în curs pentru luna următoare, limite lunare de credite de angajament şi credite bugetare, pentru ordonatorii principali de credite finanţaţi integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, în cadrul cărora ordonatorii principali de credite încheie angajamente legale, respectiv deschid şi repartizează credite bugetare pentru bugetul propriu şi pentru instituţiile publice subordonate”. Excepţie fac dobânzi, proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, proiecte cu finanţare din Planul naţional de redresare şi rezilienţă, împrumuturi şi rambursări de credite, transferuri de echilibrare către bugetele de asigurări sociale.
Ce spune ministrul Finanțelor
”Faţă de actul normativ pus în transparenţă publică, a fost eliminat articolul legat de sporul de doctorat, în baza discuţiilor pe care le-am avut cu sectoarele. Acest articol din legea salarizării există, rezidă şi în legea salarizării şi s-a considerat că o complicare a modului în care este acest articol în legea salarizării nu este la acest moment oportună, urmând ca în noua lege a salarizării să se clarifice mai concret modul în care sporul de doctorat va fi acordat”, a anunţat ministrul Finanţelor.
El a precizat că, pe partea de achiziţii de autoturisme şi mobilier, s-a introdus o prevedere care spune că la data intrării în vigoare a Ordonanţei, procedurile de achiziţie publică pentru bunurile prevăzute la alineatul 1 încetează, dacă nu a fost parcursă etapa de comunicare a rezultatului procedurii de achiziţie publică.
Practic, nu este de ajuns să ai doar invitaţie de participare, urcată în SEAP, rămân în cderulare cele care au parcurs etapa de comunicare a rezultatului procedurii iar celelalte încetează.
”Aici nu discutăm şi există prevederi în Ordonanţă despre achiziţiile care sunt legate de proiectele cu finanţare europeană, proiectele din PNRR sau cele care fac obiectul acordurilor de împrumut le are cu Banca Mondială”, a spus Adrian Câciu.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta