Ordonanţa de urgență privind creşterea alocaţiilor pentru copii a fost publicată în Monitorul Oficial. Alocaţiile vor creşte cu 20% din luna septembrie, urmând și alte majorări, etapizat. Astfel, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi în septembrie 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei, potrivit textului ordonanței. Până la finalul anului 2022, alocațiile vor ajunge, în etape, la nivelul de: 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani pentru copiii cu handicap; 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprins între 2 ani şi 18 ani. Sursa: digi24.ro