Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

„Osânda cărţilor”, piesă de teatru religios la Casa de Cultură Constanţa

Published

on

Joi, 10 mai 2018, de la ora 11.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, se va juca piesa de teatru „Osânda cărților”. Autorul piesei este părintele Bogdan-Aurel Teleanu, inspector în cadrul Biroului de Presă al Patriarhiei Române și preot slujitor la parohia „Sf. Pantelimon – Foișorul de Foc” din București, iar actrița Simona Pandele este regizor și manager de proiect. Spectacolul transpune pe scenă ideea potrivit căreia apărătorii Ortodoxiei în vremea regimului comunist din România au fost și făuritorii Marii Uniri.

Părintele Teleanu a declarat: „Ideea piesei mi-a venit anul trecut, în cadrul simpozionului dedicat rezistenței Bisericii sub regimul comunist, de la mânăstirea Dervent. A fost o strânsă legătură între parohia „Sf. Pantelimon din București” și Arhiepiscopia Tomisului. Pentru mine este o mare bucurie că pot să întorc constănțenilor un mare dar: părintele Gheorghe Sorescu, fost consilier în cadrul Episcopiei Constanței, a slujit și la biserica Sf Pantelimon din București. Iar de aici preotul, folcloristul, dramaturgul și jurnalistul Petru Ghe. Savin a slujit un timp la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Constanța.  Tot la parohia noastră a fost și preotul Gheorghe Crețu, care a fost singurul preot din Regat care a slujit la Chișinău, în Basarabia, la slujba de Te-Deum oficiată cu ocazia deciziei unirii Basarabiei cu România, pomenind acolo Sinodul de la București și pe Regele Ferdinand I. În mintea acestor preoți, și a altora, a existat conștiința unității creștine românești care, în definitiv, a condus la înființarea Patriarhiei Române, de care este strâns legată punerea în valoare a peșterii „Sf. Ap. Andrei sau a Acatistului Sf.  Pantelimon, pe care cenzura comunistă a încercat să-l topească, dar el a circulat sub formă de samizdat. În condițiile în care mulţi oameni refuză să gândească la trecut, preferând să trăiască suspendaţi în prezent, spectacolul exercită în mod curajos o pedagogie subtilă asupra spectatorului: îl face să se gândească la ce s-a întâmplat înaintea lui.”

„Osânda cărţilor” este un proiect teatral dedicat Centenarului Marii Uniri şi se bazează pe o cercetare derulată pe parcursul a aproape patru ani în arhivele CNSAS. Face parte din seria de activități dedicate Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română și se înscrie în cadrul proiectului „Centenarul Unirii în Dobrogea, locul unde începe istoria românilor”, organizat de Departamentul Cultural-Educațional al Arhiepiscopiei Tomisului, Mănăstirea Dervent, Filiala Constanța a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” și Asociația „Casa Mării Negre/Black Sea House” Constanța.

Intrarea se face pe bază de invitații. Acestea pot fi ridicate gratuit, de la Magazinul de obiecte bisericești „Sfântul Nicolae” din incinta Palatului Arhiepiscopal (strada Arhiepiscopiei, nr. 23).

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions