Pe parcursul ultimelor două zile, polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. S.T. Centrală, au organizat și executat o serie de acțiuni, în vederea destructurării unei grupări specializată în trafic internaționalde droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc.
4 persoane au fost reținute, iar 3.350 de grame de heroină, peste 14.000 de euro, 61.000 de lei și un autoturism au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii antidrog din București au documentat activitatea unui grup infracțional organizat, care ar fi procurat și transportat cantități importante de heroină, din Turcia, pe care le-ar fi introdus în România și le-ar fi distribuit în municipiul București.
Operațiunea a fost finalizată în perioada 14-15 aprilie 2020, când polițiștii antidrog au organizat și executat o serie de activitati procedurale, în cascadă, cu scopul de a contura probatoriul în cauză.
Astfel, în noaptea de 14/15 aprilie 2020, în zona punctului de trecere a frontierei Ostrov, a fost prins în flagrant delict un bărbat, de 45 de ani, imediat după ce ar fi intrat în țară, la volanul unui autocamion, având disimulate, în interiorul mărfii pe care o transporta, 3 kilograme de heroină.
Drogurile ar fi fost procurate din Turcia și ar fi fost transportate pe ruta Turcia- Bulgaria – România. Ansamblul rutier a fost indisponibilizat.
În continuarea activităților, în ziua de 15 aprilie 2020, polițiștii antidrog au prins în flagrant delict, în sectorul 1 din București, doi bărbați, de 39 și 43 de ani, imediat după ce ar fi preluat coletele, din Vama Chitila.
Asupra celor doi s-au găsit și ridicat pentru cercetări 7.730 de euro, 630 de lei, 129 de dolari și 35 de lire sterline. Totodată, a fost indisponibilizat un autoturism, în valoare de aproximativ 20.000 de euro, cu care aceștia s-au deplasat la locul tranzacției.
În aceeași zi, polițiștii antidrog au efectuat 4 perchezitii domiciliare, în București, în urma cărora au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor aproximativ 350 de grame de heroină, 6.586 de euro, 61.050 de lei, două cântare electronice de precizie, 10 telefoane mobile, 10 cartele sim și mai multe înscrisuri și bunuri cu valoare probatorie.
La audieri au fost conduse 6 persoane, iar față de 4 dintre acestea procurorul D.I.I.C.O.T. a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, trafic internațional de droguri de mare risc și constituirea unui grup infracțional organizat.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, Direcției Generală a Vămilor, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și al I.P.J. Călărași.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta