Deși Uniunea Europeană recomandă tuturor statelor membre să facă economie la curent electric pe fondul crizei din energie, autoritățile din Constanța nu sunt dispuse să renunțe la iluminatul festiv de Sărbători. City-managerul municipiului, Felicia Ovanesian, a declarat în cadrul unei emisiuni la Antena 3 Constanța că are „vești parțial bune pentru cetățeni. Ea a spus că au început procedurile pentru asigurarea iluminatului festiv în municipiu încă din luna iunie. Ovanesian a spus că valoarea estimată atunci era undeva la 6 milioane de lei, dar, din cauza creșterii prețurilor la energie, a fost anulată procedura de atunci și a fost refăcut proiectul și, astfel, noua valoare a ajuns în jurul sumei de 3 milioane de lei. Deci, Ovanesian ne spune că vom avea iluminat festiv de sărbători, dar nu ca în anii trecuți, ci „mai subțire“, iar el va funcționa doar în anumit interval orar și, cel mai probabil, iluminatul va fi oprit undeva pe la miezul nopții.
Întrebată dacă Primăria a luat măsuri pentru a face economie la energia electrică, Felicia Ovanesian a răspuns: „Măsurile pe care le-am luat în ceea ce privește iluminatul public și economiile pe care ar trebui să le facem din această perspectivă au fost doar că aprindem becurile cu 30 de minute sau o oră mai târziu și oprim curentul dimineața cu 30 de minute mai devreme și exclusiv pe bulevarde funcționează două becuri din trei. Nu am afectat decât zonele puternic iluminate.“
Citește și:
Și totuși, Chițac nu renunță la iluminatul festiv de sărbători. Achiziția se ridică la peste 3,5 milioane de lei