Conecteaza-te cu noi

Societate

Ovidiu Cupșa: Valul susținerii UMC crește! ”Cei mai mulți constănțeni țin la mândria, demnitatea și simbolurile orașului”

Published

on

Zi după zi, valul susținerii Universității Maritime Constanța crește. Precizăm că în data de 9 noiembrie, cadrele didactice ale UMC s-au întrunit într-o ședință în care au discutat despre posibilitatea înființării unei noi structuri universitare, respectiv Universitatea  Națională de Știință  și Tehnică Politehnică. Din aceasta ar face parte Universitatea Politehnică București, Universitatea Maritimă Constanța, Universitatea din Pitești și posibil și alte universități.

Imediat după ce s-a aflat despre acest lucru, care ar echivala cu desființarea UMC, au apărut diferite reacții virulente. Vezi mai jos detalii:

Constanța ar putea să își piardă prima universitate. ”Noi nu am creat-o pentru ca alții să o desființeze”, spune Ovidiu Cupșa

Liga Studenților din UMC, ÎMPOTRIVA desființării universității: ”Dacă este nevoie, repetăm 6 februarie 1990”

Astăzi, Ovidiu Sorin Cupșa, absolvent al UMC, director al CERONAV, ambasador IMO și  conferențiar universitar la UMC a postat un nou text referitor la mobilizarea exemplară a multor persoane publice vizavi de posibilitatea desființării UMC.

”Valul susținerii UMC crește!

Au trecut câteva zile zbuciumate, de când s-a aflat că se vrea desființarea Universității Maritime Constanța.

Am văzut tot felul de argumente, că UMC, nu se desființează, că se reorganizează, că va face parte dintr-o structură mai mare…etc.

Eu sunt convins că intențiile inițiatorilor sunt bune.

Sunt convins că se intenționează urmarea tuturor pașilor, legal și transparent.

Dar e un demers care dezavantajează întreaga comunitate constănțeană și pe tinerii ei, care astăzi fac studiile în Constanța.

Desființarea unei universități, care funcționează bine de 33 de ani, este o chestiune de interes pentru întreg orașul și județul.

Indiferent de argumente, e ca și cum o balenă ar înghiți un delfin, iar delfinul s-ar lăuda că “împreună suntem mai puternici”.

UMC își pierde identitatea și autonomia, Constanța pierde prima ei universitate, iar învățământul de marină devine vulnerabil.

Deciziile se vor lua de către un rector de la București, iar reprezentarea în senat a “secției de la Constanța” va fi infimă.

Cine garantează azi că peste încă 33 de ani finanțarea, curricula, facultățile actuale, specificul învățământului de marină vor mai exista?

Cel mai bun comentariu l-a dat un absolvent al Universității, gen: E ca și cum Zelenski ar ceda Ucraina Rusiei și ar susține că brandul Ucraina rămâne, dar va face parte dintr-un stat mai mare și mai puternic.

M-am bucurat să văd în aceste zile cum cei mai mulți constănțeni țin la mândria, demnitatea și simbolurile orașului.

ALUMNI și fondatori ai UMC, care au provocat dezbaterea au ieșit public, s-au mobilizat, au pornit un val, care crește.

Plesca Stefan, Cristinel Dragomir, Iulian Preda, Volcinschi Radu, Constantin Ion și alții s-au mobilizat, la fel ca de fiecare dată când UMC a fost în pericol de desființare.

Liga Studenților din UMC, care a înființat universitatea în 6 februarie 1990 și reprezintă studenții – cei ce finanțează universitatea prin contractele lor de studii, s-a poziționat ferm împotriva desființării.

Asociația Comandanților de Navă din România, care cunoaște cel mai bine situația în flota internațională, a făcut apel către doamna ministru Ligia Deca, absolventă a UMC să nu gireze această desființare.

Decanii facultăților UMC Costel Stanca (președinte al ALUMNI) și Liviu Stan s-au pronunțat public împotriva acestui demers.

Viceprimarul Ionut Rusu, care este absolvent de UMC si deține și o importanță firmă de crewing s-a poziționat ferm împotriva desființarii universității.

Rectorul Dumitru Dinu (1993 – 2004), Profesorul Lucian Balut s-au exprimat public pentru păstrarea identității.

Și parlamentarii de Constanța au început să ia poziție, unul câte unu și nu cred că vreunul va susține un asemenea proiect de lege, care ar lovi în identitatea Constanței. În final această fuziune va ajunge în Parlament.

Și valul crește!

Am vorbit în aceste zile cu mulți profesori, persoane publice, oameni din mediul academic, absolvenți, care au aceeași poziție.

Aproape nimeni din Constanța nu înțelege motivațiile pentru care o universitate de prestigiu, care dă absolvenți competitivi, este solidă financiar și ca bază materială, care e în plină dezvoltare, ar accepta să devină o “anexă a unei universităti din București”.

Toată admirația mea pentru presa constănțeană, care a ținut capul de afiș cu acest subiect de interes major pentru Constanța.

Mergem înainte cu speranță!”, a scris Ovidiu Cupșa pe pagina de Fecebook.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions