Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, astăzi, proiectul de lege privind jocurile de noroc cu 243 de voturi “pentru”, patru abțineri, iar doi deputați nu au votat. Potrivit acestui proiect, spaţiul comercial în care operatorul exploatează jocuri de noroc, dacă are amplasate mijloace de joc de tip slotmachine, trebuie să se afle într-o unitate administrativ-teritorială cu o populaţie mai mare de 15.000 de locuitori. Dovada numărului de locuitori se face prin adeverinţă eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spaţiul propu. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, iar legea va merge la promulgare, informează Agerpres.
Pe de altă parte, cei de la USR au spus că au iniţiat acum aproape doi ani această luptă, iar dependenţa de jocuri de noroc e dependenţa cu cea mai mare rată de suicid și, totodată, flagelul jocurilor de noroc nu există doar în localităţile care au 15.000 de locuitori.
Amintim că, premierul Marcel Ciolacu scria pe Facebook, în toamna anului trecut, că păcănelele trebuie să dispară complet din cele 3.000 de localități care au sub 15.000 de locuitori.
„În celelalte, accesul va fi strict limitat: la marginea orașului sau în hoteluri, cu intrare separată din interior. Nicăieri nu vor mai exista păcănele și pariuri la orice colț de stradă, așa cum se întâmplă acum! Pentru că dependența de jocuri de noroc e precum alcoolismul, precum drogurile! Iar, celor care susțin că păcănelele aduc 1,6 miliarde de lei la buget, le spun clar: NU poți construi nimic pe nenorocirea a mii de oameni! Ca premier, vreau ca acești bani să intre în economie, în întreținerea familiilor, în educația copiilor sau în sprijinul pentru cei în vârstă. Nu în păcănele!“, spunea, atunci, Ciolacu.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta