PRO România a demarat în județeul Constanța campania de alegeri în filialele locale. La Năvodari, membrii PRO România și-au ales o nouă conducere. În fruntea organizației...
Este vineri, iar traficul rutier a devenit intens, pe alocuri circulându-se în coloană. La această oră, pe raza stațiunilor de la malul Mării Negre, se circulă...
Deputatul PSD de Bistriţa-Năsăud, Daniel Suciu, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că social-democraţii vor intra la guvernare doar dacă vor avea propriul...
În cursul zilei de ieri, 19 august, polițiștii constănțeni au prins la volan un bărbat rupt de beat. Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, în...
Militarii ISU Constanța au fost solicitați să intervină în stațiunea Neptun după ce două persoane au dispărut în mare. Acestea sunt căutate în zona Steaguri. Reamintim...
Locul de întâlnire al teatrofililor constănţeni şi nu numai, este, în aceste zile, la Termele Romane, lângă Poarta I, și la Teatrul de Stat Constanța, căci...
Premierul Florin Cîţu a declarat, ieri seară, într-o emisiune TVR1, că președintele Klaus Iohannis reprezintă o inspiraţie pentru el, pentru că ar fi schimbat imaginea Preşedinţiei...
Împrumuturile peste împrumuturile făcute în ultimii doi ani îi arde la buzunar pe români. Pentru întreg anul, cheltuielile cu dobânzile şi comisioanele pentru datoria publică guvernamentală...
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că salariile profesorilor nu vor putea creşte după rectificarea bugetară, deoarece sunt o serie de alte priorităţi în sistemul de...
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat vineri că se menţine obligativitatea purtării măştii în interiorul unităţilor de învăţământ pentru copiii în vârstă de peste 6 ani...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, la bordul unei nave acostată în Portul Constanța, 670 pachete cu ţigări, ascunse și nedeclarate. În...
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că profesorii care nu sunt vaccinați și care nici nu au trecut prin boală vor fi testați la fiecare 72...
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu ar refuza să îl boteze pe fiul lui Dan Barna. „N-aș refuza, dar depinde de voința dânsului. (…) Orice om poate...
În urmă cu două zile, în urma unei testări realizate la nivelul instituției, un poliţist din cadrul Inspectoratul Judeţean Prahova a fost depistat sub influenţa drogurilor....