În urmă cu puțină vreme, meteorologii au emis estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 9 – 22 august. Aceasta este realizată folosind produsele...
În noaptea de 6 spre 7 august, în intervalul orar 20.00 – 04.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier și ai Biroului Rutier Constanța, sprijiniți de un...
Poliţiştii din Constanța au folosit armele din dotare pentru a opri un şofer. Au constatat apoi că era beat și fără permis. Incidentul a avut loc...
A fost o zi plină azi la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Profitând de faptul că vremea nu a fost tocmai prietenoase pentru a sta...
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la dispariția lui CHIRIAC LUCA, de 5 ani, din județul Neamț. În cursul zilei de...
Delfinariul din Constanța a programat, astăzi, două reprezentanții suplimentare, una la 12.30, iar alta la 15.30, care se adaugă la cele trei programate inițial, formând cinci...
Primăria Constanța a publicat un anunț privind reparația rețelei de distribuție a energiei termice de pe strada Stefan cel Mare, tronsonul cuprins între strada Atelierelor şi...
Rând pe rând, liderii social democrați încep să tragă semnale de alarmă și îi atenționează pe români cu privire la modul în care Alianța de la...
Președintele Klaus Iohannis dorește să deturneze atenția de la scandalurile interne din PNL și și-a propus să provoace unul în coaliție prin remanierea ministrului Justiției, Stelian...
În ultimele două zile, polițiști locali din Năvodari, îmbrăcați în civil, au demarat o acțiune pe raza orașului în vederea prevenirii și combaterii faptelor privind tulburarea...
În cursul zilei de 5 august a.c., prin apelul de urgență 112, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui incendiu la o locuință...
Începând de sâmbătă – 07 august 2021, serile de week-end vor fi acompaniate de ritmurile cadențate și înflăcărate ale Fanfarei Muzica Apelor, care va susține concerte...
Ca urmare a avertizărilor meteorologice de Cod portocaliu pentru județele Constanța, Călărași și Prahova, emise de Administrația Națională de Meteorologie, manifestate prin averse torențiale, cu cantități...
Primăria Municipiului Constanța aduce la cunoștința publică, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, proiectul de...