Primăria Castelu îi informează pe locuitori că vineri, 13 noiembrie, vor fi livrate tichetele sociale, pe suport electronic, destinate pensionarilor cu vârsta peste 75 de ani...
Astăzi, IPJ Constanța a transmis Instituției Prefectului – Județul Constanța, planul revizuit privind variantele ocolitoare și rutele folosite pentru devierea traficului, în ceea ce privește orașul...
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat regulamentul care obligă distribuitorii să finanţele lucrările de racordare a reţea la clienţilor, urmând ca aceste costuri...
Depozitarea deșeurilor pe domeniul public atrage sancțiuni usturătoare, dar acest lucru pare să nu îi mai sperie pe constănțeni. La doar câteva zile după ce administratorul...
Primăria Municipiului Constanţa, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială, anunţă că începând cu data de 16.11.2020 se pot depune Cererile-declarație pe propria răspundere pentru înscrierea în...
Pacienții cu afecțiuni oncologice beneficiază începând cu data de 16 noiembrie 2020 de servicii medicale de radioterapie gratuite, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf....
Consilierii județeni au decis, astăzi, în ședință ordinară, cine vor fi noii vicepreședinți ai Consiliului Județean Constanța. În urma voturilor exprimate, au fost aleși în funcția...
Premierul Ludovic Orban dă ordine stricte primarilor, prefecților și poliției. Acesta cere mobilizare maximă pentru impunerea noilor restricții. „Suspendarea pe o perioadă de timp a activităţii pieţelor...
În cursul acestei nopţi, între Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche şi Portul Constanţa Sud Agigea se va desfăşura un transport agabaritic. Centrul INFOTRAFIC din...
Consilierii locali din Agigea aleși pe listele USR PLUS, PNL, PER, Pro România și PMP au decis să strângă rândurile pentru a adopta o serie de...
Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) contestă decizia Ministerului...
În ziua de 6 decembrie, constănțenii, la fel ca toți românii, se vor afla în fața unei decizii extrem de importante. Vor trebui să pună ștampila...
Primăria Municipiului Constanța prin Direcția Generală de Asistență Socială Constanța anunță că, în perioada 13-18 noiembrie, se vor acorda din fonduri externe neramburabile tichete sociale pe...
În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 8.40, pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanţa a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două...