Ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, a decis creșterea subvenției pentru cămine-cantine cu 10%. Potrivit unui comunicat de presă al MEN, această măsură vine în sprijinul...
În cursul zilei de ieri, 29 septembrie, polițiștii constănțeni au constatat mai multe infracțiuni săvârșite la regimul rutier. Este vorba despre bărbați care au urcat la...
Echipele SC Confort Urban SRL au finalizat lucrările de amenajare a zonei carosabile. Strada de pământ a fost transformată într-o arteră rutieră modernă, după ce infrastructura...
Încă nu a preluat mandatul de primar, însă Vergil Chițac și-a făcut deja lista priorităților. Printre acestea, primarul ales al municipiului Constanța spune că activitatea Primăriei...
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au prins în flagrant delict doi bărbați, care ar fi...
După ce a pierdut alegerile locale pentru funcția de primar al municipiului Medgidia, Luminița Vlădescu își anunță demisia din funcția de președinte al organizației locale a...
R.A.D.E.T. Constanța informează consumatorii racordați la sistemul de termoficare că începând cu data de joi, 01 octombrie 2020, ora 8:00, va demara lucrările specifice premergătoare începerii...
Primăria Municipiului Constanța lansează o platformă digitală ce le dă posibilitatea tuturor persoanelor să depună online cereri pentru eliberarea certificatelor de urbanism, autorizațiilor de construire sau autorizațiilor de desființare, precum și...
Încep plantările de toamnă în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, administrată de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța. În perioada următoare, decorul peisagistic existent...
Marian Cîrnu, primul pe lista Pro România pentru noul Consiliu Local al orașului Năvodari, a ratat mandatul din cauza unui vot. Prin intermediul unei postări facută...
Elevii militari din anul al doilea, de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale, au fost inițiați în tainele navigației cu vele, în prima...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă au descoperit, într-o autoutilitară condusă de un cetățean bulgar, 36 baloți...
Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa aminteşte contribuabililor că astăzi, 30 septembrie, este ultima zi în care pot plăti impozitele şi taxele locale aferente celei...
Administraţia Canalelor Navigabile a finalizat lucrările din cadrul proiectului major “Modernizare ecluze. Echipamente şi instalaţii. Faza 2”. Proiectul a inclus reabilitarea echipamentului de bază al ecluzelor...