Mai mult de 100 de pompieri, ajutaţi de avioane şi o serie de echipamente, se chinuie să stingă două incendii care au izbucnit sâmbătă în zona...
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.639 de persoane care nu au...
În cursul zilei de azi, 6 aprilie, 105 persoane care s-au aflat în carantină în ultimele 14 zile la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol pleacă...
Este tot mai limpede că alegerile locale din acest an vor fi amânate. Când? La această întrebare trebuie să răspundă Guvernul Orban, care pare tot mai...
Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa a primit două autospeciale noi. Este vorba despre o autospecială pentru descarcerare Mercedes Benz Sprinter şi un...
Măsuri sporite de siguranță la Căminul pentru Persoane Vârstnice aflat în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Constanța. Toate spațiile în care...
Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, de pe Drumul Național 2A, din localitatea...
Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în parteneriat cu Universitatea Ovidius Constanța, organizează în această perioadă lecții online de pregătire pentru examenul de bacalaureat național 2020. Inițiativa face...
Cabinetul medico-sanitar de frontieră Port Constanţa a transmis proceduri şi măsuri de prevenire a infectării cu Covid-19. Potrivit acestora, toate navele, indiferent din zona de risc...
În cursul zilei de azi, în intervalul orar 6.00 – 20.00, Dobrogea se află sub cod galben de vânt puternic. Iată atenţionarea transmisă de către Administraţia...
Pentru că apa și săpunul sunt cele mai importante arme împotriva coronavirusului, CT BUS lansează campania “Sănătoși Împreună”. “Colegii noștri vor oferi călătorilor săpunuri de buzunar,...
Grupul de Comunicare Strategică anunță, luni dimineață, că un bărbat de 66 de ani din județul Constanța, persoană de contact cu un caz confirmat cu noul...
Primăria Ovidiu a finalizat verificarea tuturor persoanelor cu vârsta de peste 65 ani, suplimentar față de personale aflate deja în izolare sau cele din alte categorii...
Secretarul de stat, șeful Comandamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a transmis duminică un mesaj prin intermediul căruia pare să îi pregătească pe români pentru...