Noul ministru al Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, aruncă în aer tot ce înseamnă federaţii sportive cu mari merite, dar şi cu potenţial de medalii la...
În data de 16. 02.2018 polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală împreună cu reprezentanți ai societății de salubrizare SC Polaris M Holding au continuat...
Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a declarat în cursul acestei săptămâni că municipiul Constanța are un buget de supraviețuire și că investitorii aleg să-și deruleze...
La data de 16.02, orele 10.30, polițiștii locali cu atributii în domeniul circulației pe drumurile publice au identificat un bărbat, în vârstă de 44 de ani,...
În cursul zilei de azi, la o gospodărie din Negru Vodă, de pe strada Recoltei, nr. 59 a izbucnit un incendiu violent. La fața locului au...
Consilierii locali din cadrul Consiliului Local al municipiului Medgidia au fost convocați de primarul Valentin Vrabie în ședință pentru a dezbate și supune spre aprobare bugetul...
Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, a declarat într-o conferință de presă desfășurată, săptămâna aceasta, la sediul organizației din Constanța că investitorii pleacă spre alte localități, sătui...
România nu poate să renunţe la producţia de energie pe cărbune, iar termocentralele din ţara noastră se vor alinia în ritmul lor la cerinţele de mediu...
În luna februarie 2018, programul Delfinariului din Constanța este următorul: REPREZENTAȚII: Sâmbătă și Duminică: 12.00 și 15.00 Luni-Vineri: antrenamente 11.00 și 15.00 TARIFE Adulți 12 lei...
În cursul zilei de azi v-am spus despre copilul de pe strada Suceava care a fost la un pas de a cădea de la etajul IV....
Primăria municipiului Constanţa supune atenţiei persoanelor interesate “Chestionarul privind reabilitarea clădirii istorice Cazinoul municipiului Constanța”. Cetățenii interesați pot obţine mai multe informaţii cu privire la această...
Organizația PSD Constanța a trimis în Guvern mai mulți reprezentanți în ministere, doi miniștri – Felix Stroe (Transporturi) și Mircea Titus Dobre (Turism) – și a...
55.561 pacienți au fost externați în anul 2017 de Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța, respectiv 216 bolnavi pentru un medic. Cei mai...
În urmă cu puțină vreme, pe strada Suceava s-a creat panică. Un copil de aproximativ 7 ani a fost zărit la geam, în pericol de a...