Aseară, un accident rutier terifiant a avut loc la ieșirea din localitatea Negru Vodă, spre Mangalia. Patru autoturisme s-au ciocnit violent, iar în urma impactului au...
Un cutremur puternic, cu magnitudinea 6,7 a zguduit vineri dimineaţă mai multe oraşe turistice din zona Mării Egee, anunţă The Guardian, citând oficiali greci şi turci,...
Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat, joi seară, de la Sistemul Energetic Naţional. Oficialii Nuclearelectrica susțin că deconectarea s-a produs din cauza unui tranzient...
Inspectorii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au continuat controalele la unitățile de alimentație publică din municipiu și cele deschise pe litoral. Astăzi,...
Executivul a stabilit astăzi, printr-o hotărâre de Guvern, ca ziua de luni, 14 august 2017, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public. În acest...
Pentru circulația pe podurile peste Dunăre între Fetești și Cernavodă, situate pe autostrada A2 București – Constanța, tariful de trecere trebuie să fie achitat pentru numărul...
După ce v-aţi delectat cu „Balul Vienez“, Horaţiu Mălăele, Vunk şi un show exploziv pentru copii, acum sunteţi invitaţii Festivalului Mamaia Fairytale 2017 la o nouă...
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA are deschise la ora actuală 48 de șantiere feroviare pentru lucrări de întreţinere, reparaţii curente și capitale la infrastructura...
În cursul zilei de azi, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind acreditarea lui Cezar-Manole Armeanu și în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României...
Începând cu ziua de ieri, 19 iulie, Alexandru Mezei, directorul Căpităniei Zonale Constanța, a fost avansat în funcție. El este acum director general interimar al Autorității...
Guvernul va adopta în ședința de astăzi un proiect de ordonanță prin care se va suspenda ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar...
Ziua Distinșilor Vizitatori a exercițiului TOBRUQ LEGACY 2017 (TL17) se va desfășura sâmbătă, 22 iulie, în baza aeriană din Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, începând cu ora...
Salariaţii din administraţia publică locală vor încasa spor pentru muncă în condiţii vătămătoare, de până la 15% din salariul de bază. Astfel, funcţionarii publici şi personalul...
Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) poate acorda proprietarilor de locuinţe din România despăgubiri în valoare de 900 de milioane de euro în cazul unui...