Seria controalelor în unităţile amplasate în cele 7 zone de interes turistic – Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia – a...
Mircea Băsescu, condamnat în vara anului trecut la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă, a aflat că poate fi eliberat condiţionat, după ce Judecătoria...
Administrația feroviară din Ungaria informează că trenurile internaționale care tranzitează sau au ca destinație stații de pe teritoriul Ungariei sunt oprite pentru verificări suplimentare. Sunt posibile...
În cursul zilei de ieri, pe la ora 18.40, pe DJ 307, între Deleni și Șipote, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au efectuat un control în...
Vicepreședintele Comisiei pentru Buget Finanțe și Bănci din Camera Deputaților, Bogdan Huțucă transmite prin intermediul unui comunicat remis redacției că taxa de solidaritate este o introducere...
Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a anunțat, pe 30 iunie, că lucrările de reabilitare și restaurare necesare pentru clădirea Cazinoului nu vor putea fi demarate, așa...
Incident în cadrul exerciţiului Saber Guardian 2017. Un transportor blindat NATO s-a scufundat la Borduşani, pe brațul Borcea al Dunării. Cei trei membrii ai mașinii-amfibie, care...
Aparatele de anestezie primite de la Ministerul Sănătății au fost puse în funcțiune. Este vorba despre 7 aparate de anestezie de înaltă performanță, achiziționate de Ministerul...
Pentru remedierea unei avarii survenite astazi, 19 iulie 2017, in municipiul Constanta, pe conducta cu diametrul de 150 mm, de pe strada Soveja, nr. 59, RAJA...
Vă informam, în urmă cu două zile, că la peronul de îmbarcare de pe DN 22C, situat în dreptul intrării în unitatea 2 a CNE...
Dupa ce a scos la suprafața neregulile din turismul de pe litoral si a dovedit ca lucrurile se pot îndrepta in promovarea unor servicii de calitate,...
Astăzi se va desfășura o secvență a exercițiului TOBRUQ LEGACY 2017 (TL17) cu trageri antiaeriene reale, în Tabăra de Instrucție și Poligonul de Trageri Sol-Aer...
Societatea Oil Terminal, cel mai mare operator în vehicularea produselor petroliere la Marea Neagră, și-a informat acționarii că în cadrul ședinței Consiliului de Administrație din 17.07.2017,...
Pentru a se evita cozile la casele de bilete de la Delfinariu, conducerea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța reamintește publicului faptul că grupurile organizate...