În ultima perioadă, autobuzele din Constanța par a fi mai curate și mai elegante decât în anii trecuți. Din păcate, pe linia 48, care circulă din...
Primăria Municipiului Constanța solicită închirierea unui număr de două spații administrative pentru desfășurarea activității unor compartimente din cadrul instituției noastre, cu suprafețe de aproximativ 800-1000 mp,...
Liberalii constănțeni continuă organizarea conferințelor de alegeri în localitățile din județ. Printr-un comunicat remis redacției, Biroul de presă al PNL Constanța transmite că Filiala Constanța a...
Primăria municipiului Constanța a publicat anunțul privind achiziționarea directă a unui număr de 500 de stâlpi de ghidare din plastic cu catadioptri. Conform documentului, stâlpul va...
Când te gândești că există și astfel de cazuri, rămâi perplex. Dar este posibil ca persoana în cauză să nu fi știut că puștiul pe care...
Valentin Vrabie a demisionat din funcția de primar al comunei Peștera pe 29 martie 2016. În cadrul unei conferințe de presă, primarul care a reușit să...
Pentru remedierea unei avarii survenite astazi, 29 martie 2017, la conducta de alimentare cu apa cu diametrul de 600 mm de pe strada B.P. Hasdeu, din...
Consilierii locali constănțeni vor discuta și supune spre aprobare, în ședința de vineri, 31 martie, un proiect de hotărâre care privește majorarea tarifului social pentru pensionari...
Candidat din partea Partidului Național Liberal pentru funcția de primar al orașului Cernavodă, Liviu Negoiță, a promis locuitorilor un preț mai mic pentru apa potabilă și...
Tribunalul Constanța a soluționat astăzi contestația depusă de procurorii DNA formulată împotriva sentinței Judecătoriei Medgidia, care stabilise eliberarea condiționată a lui Mircea Băsescu. Potrivit deciziei judecătorilor,...
Electrocentrale Constanta (CET) inregistreaza o avarie pe reteaua care alimenteaza cu agent termic primar punctele termice 59, 74, 75, oprindu-se astfel furnizarea de energie termica in...
În ședința din data de 28 martie 2017, Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis în parte acțiunea disciplinară formulată...
Salvarea navelor şi a vieţii umane aflate în pericol pe mare constituie una din cele mai grele şi mai complicate operaţiuni pe care iscusinţa şi bravura...
Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, astăzi, de Înalta Curte de Casație și Justiție la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul “Gala Bute”....