În judeţul Constanţa, în perioada 1 martie – 27 aprilie 2017, în vederea finalizării lucrărilor, circulaţia rutieră pe podul de la Agigea (situat pe DN39, km...
Ieri, îndată după ce în Parlament s-a mai obținut un aviz favorabil pentru oficializarea parteneriatului civil, fostul deputat de Constanța, Remus Cernea, care s-a zbătut foarte...
În cadrul ședinței Consiliului Local Municipal, care s-a desfășurat în cursul zilei de azi, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a precizat că, în luna aprilie, vor...
În cursul zilei de astăzi, a fost organizată o conferință de presă, la sediul PNL Constanța, pentru a prefața ședința CJC. Nu, dacă vă așteptați la...
Unul dintre proiectele aflate pe ordinea a ședinței de Consiliu Județean Constanța de astăzi s-a referit la desemnarea reprezentantului CJC în cadrul Consiuliului de Administrație al...
În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Județean Constanța, unul dintre subiectele peste care s-a trecut foarte ușor dar care este extrem de important, l-a constituit...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul MITREA MARIAN, la...
În cursul zilei de azi, consilierii CLM Constanța au hotărât, fără a exista vreo abținere sau vreun vot împotrivă, ca două străzi din municipiu să primească...
Urmare a cercetărilor efectuate în cazul comiterii unei agresiuni sexuale, polițiștii din cadrul Secției 1 Rurale Constanța l-au depistat pe N.Ș., în vârstă de 54 de...
Astăzi, începând cu ora 11.00, se desfășoară o nouă ședință a Consiliului Local Constanța. Printre proiectele de hotărâre s-a aflat și cel privind validarea în funcţia...
Încă de azi-noapte, peste Dobrogea s-a lăsat o ceață densă, care nu pare a se ridica nici la această oră. Ba, dimpotrivă: pare și mai deasă!...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (06:45), ceaţa densă reduce vizibilitatea sub 100 metri pe autostrada A2 București – Constanța, între kilometrii...
Din cauza condițiilor atmosferice nefavorabile de pe traseu, antrenamentul pentru manevre de încărcare și operațiuni de asalt cu elicoptere americane programat inițial a avea loc la...
Pentru executarea unor lucrãri de reabilitare și de remediere a unor avarii la magistralele de alimentare cu apã cu diametrele de 1.000 mm și 600 mm,...