Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte, luni dimineaţă, într-o şedinţă în care ar urma să fie validată decizia privind nominalizările la ministerele Muncii şi Familiei....
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni şi marţi, la al treilea Summit Uniunea Europeană – Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (UE – CELAC), care va avea...
Aproape 2.700 de centre pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi sau copii au fost verificate,în perioada 10-16 iulie, de autorităţi, la nivelul întregii ţări. Astfel, au fost...
Un grav accident rutier a avut loc în această seară, 16 iulie, în jurul orei 20.15, la ieșirea din stația de taxare de la Giurgeni –...
La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 21.05, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au identificat un bărbat, de 18...
Un accident rutier a avut loc în această după amiază, 16 iulie, în jurul orei 18.15, în zona localității Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, în urma căruia...
În perioada 15 – 16 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari și Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o acțiune pentru menținerea climatului...
Astăzi, 16 iulie, în jurul orei 15.15, militarii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină pe plaja Modern din Constanța, în dreptul Punctului 2 Salvamar, unde...
Astăzi, 16 iulie, pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină în orașul Murfatlar unde a explodat o butelie, din fericire fără să fie urmată de incendiu....
Meteorologii au emis cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, valabil pentru duminică, 16 iulie și luni, 17 iulie. Astăzi, 16 iulie, valul de căldură...
Polițiștii au descoperit în locuința unui constănțean 65 de monede din perioada romană și medievală, precum și 8 ceasuri de colecție, în valoare de aproximativ 75.000...
Pentru siguranța participanților la trafic, în condițiile intensificării deplasărilor în perioada concediilor de vară și a vacanței elevilor, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă conducătorilor...
În această seară, 15 iulie, în jurul orei 19.30, militarii ISU Constanța au fost solicitați să intervină în Agigea, la sensul giratoriu, la ieșirea de pe...
În această seară (15 iulie), pe aerodromul de la Tuzla a avut loc o aterizare forțată a unui avion civil. Potrivit Biroului de presă al Serviciului...