Meditațiile reprezintă calea prin care părinții compensează ceea ce copiii lor nu fac suficient de bine la școală. Dar nu întotdeauna cadrele didactice sunt de vină...
Aproximativ 3.000 de persoane au vizitat Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța în cadrul manifestării ”Noaptea Muzeelor 2023”, potrivit unei estimări a instituției. ”Noaptea Muzeelor”...
Alex M., în vârstă de 23 de ani, este tânărul care și-a pierdut viața în cursul nopții trecute, la intrarea în orașul Năvodari. Reamintim că în...
La data de 15 mai a.c., în jurul orei 01.10, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DJ 226,...
În data de 8 mai a.c. s-a finalizat controlul demarat la organizarea de șantier din zona Poarta 1 Port Constanța. Comisarii Gărzii de Mediu Constanța au...
Un grav accident rutier a avut loc în cursul nopții trecute, în Năvodari. Un autoturism s-a răsturnat iar apoi a luat foc. Militarii ISU Constanța au...
Doi bărbați s-au ales ieri cu dosare penale după ce au fost prinși băuți la volan pe străzile din municipiul Constanța. Potrivit Biroului de presă al...
La data de 13 spre 14 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor...
Un accident rutier s-a produs în cursul serii trecute în stațiunea Mamaia Nord, lângă Hotel Nyota. Un autoturism a sărit peste sensul giratoriu. La fața locului...
În urmă cu puțină vreme, pe pagina oficială de socializare, reprezentanții Rompetrol KMG Internațional au postat câteva cuvinte despre accidentul mortal care a avut loc astăzi...
Tragic accident de muncă la Petromidia Năvodari. În această după-amiază, în jurul orei 17.00, pompierii militari din cadrul ISU Constanța au fost solicitați prin apel la...
Astăzi, 13 mai, un bărbat a fost găsit mort într-o autoutilitară, în apropierea Lacului Tașaul. Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, astăzi, în jurul orei...
Un bărbat a fost implicat, ieri, într-o tamponare care a avut loc în Eforie Nord. Sosiți la fața locului, polițiștii au constatat că șoferul este băut...
Ieri, 12 mai, primaria Ovidiu a recepționat ambarcațiunea care a fost achiziționată prin Programul Operațional de Pescuit (POPAM) – este vorba despre un trimaran de 12...