Copii, pregătiți-vă creioanele, acuarelele și penițele: urmează o nouă ediție a concursului “Apa este viață!” Incursiunea în lumea minunată a culorilor continuă și anul acesta marcând...
Săptămâna aceasta, constănțenii care locuiesc în cartierul CET pot depune deșeurile voluminoase de care nu mai au nevoie – mobilier, canapele, saltele, uși, obiecte de uz...
Primăria Năvodari le reamintește conducătorilor auto care au locuri de parcare că pentru a putea beneficia în continuare de rezervare este necesar să achite taxa aferentă...
În poligonul de la Capu Midia se desfășoară, în intervalul 2-10 februarie, un amplu exercițiu. Potrivit Biroului de presă al MApN, aproximativ 350 militari cu 60...
Un tânăr a fost depistat cu materiale pirotehnice în lenjeria intimă la meciul de fotbal Farul Constanța – Universitatea Craiova. Ieri, 6 februarie, pe timpul accesului...
La sfârșitul acestei săptămâni, Teatrul de Stat Constanța vă invită la două reprezentații ale spectacolului Jocuri în curtea din spate, de Edna Mazya, pentru care regizoarea...
Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, a avut o intervenție în plenul Senatului pentru susținerea Legii nr. 812/2022 privind stabilirea măsurilor necesare pentru îndeplinirea jaloanelor...
Senatul a adoptat, în calitate de prim for sesizat, inițiativa legislativă a senatorului PSD Robert Cazanciuc prin care șoferii care se urcă băuți la volan și...
În această vară, locuitorii din Ovidiu, Culmea și Poiana vor putea face plimbări gratuite pe lacul Siutghiol cu un vaporaș care va fi achiziționat în curând....
La data de 6 februarie a.c., ora 16.45, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 5 au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a...
Un puternic incendiu a izbucnit în Delta Dunării, în zona Canalului Bărbosu la intersecție cu Canalul Cardon, cu extindere către Mila Marină 2. Salvatorii Pichetului de...
La data de 6 februarie a.c., ora 15.30, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Cernavodă au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei...
Ministrul de Interne, Lucian Bode (PNL), a luat foc astăzi în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple depusă împotriva sa de parlamentarii USR şi Forţa...
Primăria Constanța anunță că primele 14 insule ecologice digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor au fost amplasate în municipiul Constanța. Conducerea autorității locale spune că, prin...