Locuitorii din satul Sanatoriul Agigea sunt tratați cu dispreț și nepăsare de către autoritățile locale, naționale și portuare, ajungând să petreacă ore întregi, zi de zi,...
În perioada 18-24 iulie, primăria orașului Ovidiu organizează o serie de evenimente cultural-artistice și sportive pentru întreaga comunitate, cu ocazia Zilelor orașului Ovidiu. Important de precizat...
Noua parcare pentru TIR-uri din zona Poarta 9 a Portului Constanța este operațională. Au fost finalizate lucrările de amenajare a noii parcări, aceasta fiind operațională și...
SC Servicii Publice de Mentenanță SRL din Mihail Kogălniceanu, societate aflată în subordinea Consiliului Local (CL), efectuează o serie de servicii. Acestea sunt disponibile atât cetățenilor,...
În această dimineață, 18 iulie, la ora 8.55 s-a produs un accident rutier pe Autostrada A2, București – Constanța, pe sensul spre litoral. Evenimentul, în care...
Consilierii USR vin cu o idee mai bună la propunerea primarului Chițac de a anula plata parcării pe timp de noapte în Mamaia și Constanța. Aleșii...
În cursul nopții trecute, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea...
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, spune că va lupta pentru păstrarea pensiilor militare de serviciu. Deși PNRR prevede eliminarea pensiilor speciale, Dîncu spune că pensiile încasate de...
Conducerea Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu (AIMK) anunță că, astăzi, a avut loc un accident minor de aeronavă, fără victime. Aeronava de tip Kitfox, aparținând unui operator...
Guvernul a adoptat, astăzi, o serie de modificări la Codul Fiscal, ce includ creșteri de taxe de la 1 august și 1 ianuarie. Liderul PRO România,...
Diametrul mare al conductei și faptul că încă există presiune pe rețea au determinat prelungirea timpului necesar pentru remedierea avariei survenite astăzi , 15 iulie, pe...
Un miliard de euro pentru eficienţă energetică şi producţie de energie verde a fost alocat, astăzi, printr-o ordonanță de urgență, de către Guvernul Ciucă. 500 de...
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a ieșit, astăzi, la câmp să facă rugăciuni de ploaie, în localitatea Valu lui Traian. Anunțul a fost făcut încă...
Anunțul primarului Constanței, Vergil Chițac, de a introduce gratuitate la parcarea pe timpul nopții a dus la o altă reacție decât spera edilul. De la simpli...