Primăria Constanța a încheiat un contract în valoare de 14.280 de lei cu TVA cu SC RIK SRL pentru furnizarea de baloane și stegulețe. Durata contractului...
Elena Udrea, aflată în prezent în arest în Bulgaria, ar urma să ajungă joi în România, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Autoritățile bulgare au transmis...
În perioada 23 – 27 mai 2022 a avut loc prima mobilitate profesori – elevi (LTT) din cadrul proiectului Erasmus+ “Act for a sustainable life (ref....
În cursul zilei de azi, un angajat al primăriei comunei Mircea Vodă a descoperit mai multe cartușe în cimitirul din localitate, în timp ce făcea săpături....
În urmă cu puțin timp salvatorii detașamentului de pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată în apropierea unor ferme...
PSD transmite, în cadrul unui comunicat de presă, viziunea asupra modificării regimului fiscal. Cei de la PSD susțin supraimpozitarea veniturilor mai mari decât salariul președintelui țării,...
Marea Neagră reprezintă pentru sistemul energetic naţional o oportunitate şi rolul nostru este să capitalizăm aceste oportunităţi şi, de aceea, la nivelul ministerului lucrăm la o...
În mai multe orașe din România circulă autobuze electrice, achiziționate din fonduri europene. Printre localitățile unde circulă aceste autobuze electrice se numără și Mangalia, care a...
În data de 14 iunie, s-a înregistrat un trafic pe canalele navigabile Dunăre – Marea Neagră și Poarta Albă – Midia Năvodari de 16.085.170 tone capacitate,...
Atenție, șoferi! Din această noapte încep lucrările de asfaltare a carosabilului pe strada Poporului, informează Primăria Constanța. Intervențiile se vor desfășura noaptea pentru a nu îngreuna...
Pentru al patrulea an consecutiv, Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității), EUROPOL și alte 24 de state din Europa, lansează ...
Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, a anunțat, astăzi, că, în urma discuțiilor cu Poliția Rutieră, persoanele fizice, constructorul și operatorii de turism din Mamaia Nord a...
Asociația Grup Local Dobrogea Nord, cu sediul în Constanța, Aleea Magnoliei nr. 2, bl. L4, birou 116, jud. Constanța, anunță deschiderea Apelului cu nr. 6 de...
Primăria Constanța anunță că 26.000 de flori au fost plantate în mai multe zone de interes public din municipiu. „Constănțenii dar și turiștii se vor bucura...