Update: Potrivit Biroului de presă, toți administratorii de pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului au fost eliminați din sistemul paginii de către falsul admin “US Media”, ca urmare a avertismentului difuzat acum o oră.
Pagina nu mai este administrată de Arhiepiscopia Tomisului la momentul actual.
Știre inițială: Ieri, 16 februarie, paginile de socializare ale Arhiepiscopiei Tomisului și Radio Dobrogea au fost ținte ale unui atac cibernetic. Locația aparentă a hakerilor pare a fi Vietnamul.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei a lansat un avertisment pentru cei ce urmăresc aceste pagini. Iată despre ce este vorba:
”Pentru că ieri paginile de Facebook “Arhiepiscopia Tomisului” și “Radio Dobrogea” au fost supuse unui atac din partea unui cont “de afacere” intitulat “US Media”, cu locația aparentă în Vietnam, care a preluat în mod fraudulos anumite atribuții de administrare ale paginilor sus-amintite, Arhiepiscopia Tomisului a sesizat Facebook și va formula în cel mai scurt timp o plângere și poliției cu privire la această situație.
Până la rezolvarea acestei probleme, Arhiepiscopia Tomisului face apel către toți credincioșii care urmăresc materialele de pe cele două pagini să fie precauți în legătură cu orice apel, mesaj, solicitare, abordare făcută în numele instituției noastre care ar putea să îi prejudicieze în vreun fel. Respingem și vom reclama autorităților orice material care ar putea conține elemente neconforme cu specificul exclusiv religios și gratuit al paginilor noastre. Vom reveni cu informații. Vă mulțumim pentru înțelegere.”, a precizat Biroul de presă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta