Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Palatul Administrativ din Constanța intră în reabilitare și modernizare. Valoarea lucrărilor este de peste 3 milioane de euro

Published

on

reabilitare cjc

Conducerea Consiliului Județean Constanța anunță că a fost semnat contractul de finanțare aferent proiectului „Reabilitare, modernizare și dotare Palat Administrativ – Județul Constanța – consolidare” – componentă de eficiență energetică, în valoare de peste 3,3 milioane de euro!

„Proiectul a apărut ca o necesitate, în urma apelurilor repetate ale celorlalte instituții din administrația publică care își desfășoară activitatea în Palatul Administrativ, de a reabilita acest obiectiv, iar oportunitatea a fost oferită de sursa de finanțare reprezentată de Programul Regional Sud Est 2021-2027. Conform documentației tehnico-economice, termenul de realizare a proiectului este anul 2027.“, informează CJC.

La eveniment au fost prezenți: Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, Luminița Mihailov, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Petre Enciu, vicepreședinte al CJC și Elena Georgescu, directorul general al Direcției Generale de Proiecte a CJC.

„Reabilitarea acestei clădiri emblematice pentru municipiul Constanța intră în linie dreaptă. Astăzi a fost semnat contractul de finanțare aferent proiectului ce vizează partea de consolidare, acesta fiind parte dintr-o acțiune integrată care cuprinde un alt proiect distinct de eficiență energetică, pentru care contractul de finanțare a fost semnat în iunie 2024. De la bun început am privit acest demers ca pe o obligație pe care o avem față de comunitate, ce ține mai mult de siguranță și mai puțin de confort. Este esențial ca toate clădirile cu risc seismic să beneficieze de consolidare pentru a garanta siguranța angajaților și a cetățenilor care frecventează aceste instituții. Mai mult, vorbim despre un edificiu reprezentativ al patrimoniului cultural județean pe care avem datoria de a-l proteja și pune în valoare într-un mod responsabil și sustenabil. Am încredere că va fi dus la bun sfârșit de viitoarea conducere a instituției, transformând Palatul Administrativ într-un simbol al dezvoltării și progresului pentru județul Constanța.”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Advertisement
usr

Lucrările de consolidare, modernizare şi eficientizare a clădirii Palat Administrativ Constanța au ca scop obținerea unei certificări energetice cu calificativ A (eficiență energetică ridicată), iar în final, actualizarea parametrilor tehnici ai clădirii în cauză și alinierea la standardele operaționale ale altor clădiri cu caracteristici similare din domeniu la nivelul UE.

Principalele lucrări necesare pentru aducerea la un nivel optim de funcționalitate din punct de vedere al parametrilor legați de consolidare a clădirii Palatului Administrativ vizează:

        consolidarea stâlpilor de la toate nivelele, de la fiecare etaj;

        injectarea cu mortar a tuturor fisurilor din pereți;

        pereții fisurați și cu tencuiala degradată se consolidează prin injectarea fisurilor și refacerea tencuielilor cu tencuială armată cu plasa de fibră de sticlă sau grile polimerice. Pereții interiori fisurați foarte rău se desfac și se refac pe aceeași poziție;

Advertisement
usr

        inspectarea trotuarelor perimetrale, repararea și sigilarea rostului dintre acestea și pereții imobilului;

        sistematizarea colectării apelor meteorice din curte și îndepărtarea acestora față de fundațiile clădirii;

        bordarea, cu centuri perimetrale din beton a golurilor din pereți;

        astupări de goluri cu același tip de zidărie, cu refacerea țeserii;

        în cazul desfacerilor de pereți interiori, acolo unde e cazul, se iau măsuri de realizare a unor grinzi noi metalice sau din beton pentru sprijinirea planșeului;

Advertisement
usr

        în cazul desfacerilor locale de planșee se vor lua măsuri de bordare a laturilor libere cu grinzi metalice sau din beton;

        eventuale extinderi cu clădiri noi se vor realiza cu structuri independente complet, cu rosturi la nivelul suprastructurii și infrastructurii față de clădirea expertizată și clădirile învecinate, calculate conform normativelor în vigoare;

        inspectarea învelitorii și înlocuirea elementelor degradate sau înlocuirea integrală a învelitorii, jgheaburilor și burlanelor.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions