Partidul Mișcarea Populară Constanța, prin președintele Claudiu-Iorga Palaz, formulează prezenta scrisoare către prim-ministrul României, Sorin Grindeanu.
Domnule prim-ministru Sorin Grindeanu, dimineață am constatat cu surprindere că nu ați răspuns solicitărilor constănțenilor și mass-mediei din Constanța, privind demiterea incompetenților care au lăsat județul sub nămeți în perioada trecută. În ședința de Guvern s-a pus batista pe țambal privind demiterea Prefectului Adrian Nicolaescu și a președintelui CNADNR, Dima Marin. De ce motive mai clare pentru demiterea Prefectului de Constanța pentru incompetență mai avem nevoie, când dumneavoastră ați decis să delegați pe domnul General de brigadă doctor Ovidiu Vasilică, împuternicit inspector general (care s-a achitat de obligații în mod onorabil) pentru a coordona acțiunea pe Constanța, deoarece Prefectul nu a fost capabil?Detașarea domnului General (căruia îi mulțumim pentru sprijin și profesionalism) a fost o palmă pentru instituțiile constănțene și le-a pus pe acestea într-o situație delicată pe plan decizional, iar toate acestea din cauza Prefectului. Ce motive mai sunt necesare când Prefectul de Constanța, Adrian Viorel Nicolaescu, a vrut să declare stare de alertă și urgență în ședința Comitetului și a fost oprit de șefii instituțiilor de deconcentrate să introducă pe ordinea de zi acest lucru? Ce motive mai vreți când Prefectul a constituit grupul de sprijin care să intervină în situații de căderi masive de zăpadă, grup al cărui șef a fost pus un director de la CNADNR, iar Președintele Consiliului Județean a fost numit doar simplu membru în subordinea acestuia? Toate acestea sunt o dovadă clară a incompetenței Prefectului și sunt motivele dezorganizării care a cuprins Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța în perioada codurilor roșu și portocaliu.
Pe lângă faptul că mențineți în funcție un Prefect incompetent pus de Guvernul Cioloș, Guvern pe care l-ați criticat și dumneavoastră ca fiind un Guvern format din oameni incompetenți, nu s-a luat nicio măsură nici în privința conducerii CNADNR, respectiv Dima Marin, conducere care a refuzat colaborarea cu reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și a dezinformat sistematic operativul acestui comitet și cetățenii privind numărul utilajelor care se aflau în teren pentru intervenția pe drumurile naționale în vederea deszăpezirii.
Minciuna și incompetența nu sunt sancționate
Este pentru prima dată, de când lucrez în administrație, de 16 ani, când minciuna și incompetența în situații de criză nu sunt sancționate. Guvernul Cioloș, domnule prim-ministru Grindeanu, nu a avut oameni incompetenți doar la nivel central. Asemenea ”specimene” se regăsesc și la nivelul Prefecturii Constanța, și la nivelul CNADNR. Dacă pe directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cătălin Homor, l-ați demis doar pentru că avea mai multe stocuri de sare decât de nisip, și care nu a avut efecte grave asupra populației, de ce nu ați făcut același lucru și cu mincinoșii puși de Cioloș la CNADNR, a căror incompetență s-a dovedit a fi gravă față de cetățenii județului Constanța? Domnule prim-ministru, noi, constănțenii, așteptăm sancțiuni față de incompetenții celor două instituții, Prefectul județului Constanța, Adrian Viorel Nicolaescu și conducerea CNADNR Constanța, Dima Marin, anume demiterea acestora. În general, în viață, menținând în funcții oameni neprofesioniști, am putea fi considerați la fel de vinovați ca aceștia.
Domnule prim-ministru, Sorin Grindeanu, nu ratați ocazia de a fi alături de constănțeni și arătați-le că vă pasă de ei, sancționând incompetența.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta