Telenovela reabilitării Teatrului de Vară din Mamaia pare că nu are sfârșit. În ultimii ani, autoritățile județene au încercat tot felul de metode pentru a include Teatrul într-un proiect de finanțare. Ba, mai mult, în urmă cu doi ani, fostul președintele Consiliului Județean Constanța, Horia-Marius Țuțuianu anunțase că a depus la Ministerul Culturii un proiect privind reabilitarea și modernizarea Teatrului de Vară din Mamaia. Pentru ca lucrurile să meargă repede, șeful CJC a avut o întâlnire cu ministrul Culturii de la acea vreme, Valer-Daniel Breaz, căruia îi ceruse ajutorul. Din păcate, lucrurile nu a funcționat, iar proiectul a rămas în aer.
Anul următor, fosta conducere a administrației județene își propusese să această investiție pe cheltuiala proprie. Cum alegerile locale au dus la schimbarea conducerii CJC, planurile de modernizare a Teatrului de vară din Mamaia au rămas în aer. Și în aer sunt și la ora actuală. Întrebat în cadrul unei conferințe de presă care mai e stadiul proiectului de reabilitare a Teatrului, actualul președinte al CJ Constanța, Mihai Lupu, a declarat că a comandat o expertiză tehnică a edificiului.
„Până nu vom avea o expertiză tehnică clară, nu știm ce vom face acolo. Îmi doresc să avem un centru multicultural, care să aibă diverse funcțiuni, de la zonă de pictură la cea de divertisment.“, a spus Lupu.
Declarațiile șeful CJC au fost comentate și de liderul PMP Constanța, consilierul județean Claudiu Palaz, care a spus că, „încă o dată, Lupu se dovedește a fi un mincinos“. Palaz spune că proiectul de reabilitare a Teatrului de vară a fost scos la licitație de două ori, iar acest lucru dovedește că a avut o expertiză în baza căreia se putea reabilita teatrul.
„Nimeni nu își permitea să scoată la licitație un proiect fără analiză. Ca atare, Lupu minte. Adevăratul motiv pentru care proiectul este blocat este că acesta ÎMI APARȚINE. Am informații că într-o ședință a PNL, Lupu a declarat că nu va face proiectul pentru va fi decontat ca imagine de mine.“, a declarat Palaz.
În final, liderul PMP i-a transmis președintelui CJC: „Lupule, nici nu știi cât de mic începi să fii.“
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta