Opinie
Papa Francisc. Toleranța, ideologia, România, romii și autonomia
A trecut vizita Papei Francisc în România, dar și primul val de comentarii și articole. Vor urma concluzii și poate noi direcții. Articolele din presă au fost unele mai avizate, altele mai puțin, unele mai entuziaste, iar altele chiar calomniatoare. În schimb discursurile și alocuțiunile au un singur context și emițător, însă mesaje diferite, în funcție de receptori. De cele mai dese ori, discursurile sunt codificări sau decodificări ale unor direcții politice/sociale/religioase. Pentru că politicile efective care să dicteze direcțiile nu sunt luate în adunări publice și vizite de lucru, fie ele chiar și apostolice, ci doar la masa negocierilor la care publicul nu are acces.
Și, dacă primele două zile ale vizitei papei discursul său nu a stârnit masiv interesul presei occidentale, cel susținut la Blaj, la întâlnirea cu romii, a fost surprins de cei care, nu o dată, fac un amalgam imagologic între români și romi. Câți oare, dintre cei care au citit despre faptul că Papa a cerut iertare etniei rome, (vorbesc despre occidentali) au înțeles deplin că este vorba despre o etnie, și nu despre români? Deși edițiile online ale marilor cotidiene La Croix sau New York Times au prezentat pe larg materiale de documentare, fiind însă ediții virtuale, atenția acordată unor astfel de materiale nu este una suficient de mare pentru a înțelege diferențele. La acest aspect se mai adaugă și câteva informații mai puțin profesioniste, cum ar fi ponderea etniei rome în rândul populației estimate de BBC la 8% în condițiile în care, la recensământul din 2011 se arată că romii reprezintă 3% dintre români.
Fie el și camuflat în spatele toleranței și a iertării, contaminarea termenilor prin asociere este aproape inevitabilă, mai cu seamă că acest punct al vizitei sale a fost amplu abordat de cele mai importante publicații străine.
“Am totuși o greutate pe inimă. Este greutatea discriminărilor, a segregărilor, a spus Suveranul Pontif, a maltratării suferite de comunitățile voastre. Istoria ne spune că nici creștinii, inclusiv cei catolici, nu au fost străini de răul acesta atât de mare. Pentru aceasta aș vrea să vă cer iertare. Cer iertare – în numele Bisericii Domnului și vouă – pentru momentele când, în decursul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greșită.”
Toleranța în sens foarte larg este o verticală socială paralelă cu morala creștină
Per ansamblu discursul papal s-a centrat pe tema toleranței, iar Papa Francisc este considerat cel mai tolerant papă de până acum în contrapondere cu predecesorul său Papa Benedict al al XVI-lea. Retras în 2013, emeritul Benedict, pleda în discursurile sale pentru sinceritate și asumare, apoi pentru iertare și toleranță. Nu mai departe, la începutul acestui an și-a asumat ambițiosul proiect de a face o demonstrație a societății sexualizate și sexualizante în lucrarea “Ja, es gibt Sünde in der Kirche. Zum Missbrauchsskandal in der katholischen Kirche”( Da, există păcat în Biserică. Scandalul abuzului în Biserica Catolică”) . O astfel de lucrare cere implicit toleranța credincioșilor catolici și nu numai. Firesc ca, în acest context socio-politic, în care reprezentările morale chiar din sânul unei instituții ecleziale și statale precum Vaticanul, să ceară toleranța, nu doar pentru sine, ci, prin recul, și pentru cei care într-un fel sau altul aduc atingere moralei creștine. Cu siguranță i-au fost aduse la cunoștință datele și preocupările românilor pentru păstrarea și protejarea în cadre legale a instituției familiei, însă discursul său a vizat aceeași toleranță, chiar dacă, pe alocuri a strecurat simple constatări ale actualei situații sociale:
“E necesar ca toți să meargă împreună, să meargă cu spirit de unitate, și să-și propună cu hotărâre să nu renunțe la vocația cea mai nobilă la care Statul trebuie să aspire: să se îngrijească de binele comun al poporului său. A merge împreună, ca mijloc de construire a istoriei, impune noblețea de a renunța la ceva din viziunea proprie sau din interesul specific personal în favoarea unui plan mai amplu.”
În această ultimă frază citată este dată direcția pe care românii sunt îndemnați să o urmeze. De dragul mergerii împreună suntem îndrumați să renunțăm la viziunile proprii, sau la interesul specific pentru a aborda un plan mai amplu. Viziunea este extrem de tolerantă și nu are în vedere expresia paulină sub care Uniunea Europeană a luat naștere și anume – unitatea în diversitate. A fi împreună, dar diferiți nu vizează renunțarea la viziunile proprii, ci o păstrarea a autenticității, fără atitudini ofensive la adresa celorlalți. De altfel, în răspunsurile sale privitoare la căsătoriile între homosexuali papa Francisc se mulțumește să spună efectul lor sau să explice rezultatul social al unor astfel de căsătorii, fără a interveni, în virtutea demnității sale, cu pledoarii sau discursuri oficiale ferme în fața oficialilor europeni. Toleranța, în această direcție poate fi verticală, însă paralelă cu morala creștină. Iar în acest sens, model suprem este Hristos, Cel care nu a negociat și nu a zâmbit tolerant în fața negustorilor ce vindeau din templul din Ierusalim, ci a intrat din poziție de forță.
Or, la acest moment, creștinătatea are nevoie de o voce puternic articulată în demersul său de păstrare a valorilor morale, ale familiei și ale firescului, iar diplomația pontificală, poate face ca aceste curente născute din toleranța ce îmbracă denaturarea și decăderea să fie cel puțin diminuate.
Papa Francisc și speranța autonomiei
Cele două zile petrecut de Papa Francisc în Transilvania au fost moment de dispute diplomatice, iar asta a reieșit din incertitudinea participării reprezentanților Guvernului român la întâlnirea de la Șumuleu Ciuc. Premierul Viorica Dăncilă a declarat în ședință de Guvern ce a avut loc după vizita Papei că:
“Am avut onoarea ca, împreună cu mai mulți miniștri, să mă alătur pelerinajului Sfântului Părinte la București, Șumuleu Ciuc, Iași și Blaj.”
În condițiile în care, în calitate de premier al României este gazda unui oficial, expresia “a se alătura”, confirmă disputele în ce privește reprezentarea oficială la Șumleu Ciuc, deși la începutul anului derularea evenimentelor nu includeau diplomația română. Pe lângă acest aspect se adaugă sprijinul financiar de de 20 de milioane de forinți (aprox. 60.000de euro), potrivit declarației Miklós Soltész[1], Secretar de Stat pe Probleme de Culte în guvernul ungar. Potrivit presei[2] prezența Papei a fost văzută ca un moment prielnic pentru punctarea autonomiei. La slujba ce a avut loc la Sanctuarul Sfintei Marii din Șumuleu Ciuc au participat zeci de mii de pelerini veniți din localități transilvane, Ungaria precum şi din comunitățile maghiare din Serbia, Slovacia sau Ucraina. În cadrul slujbei au fost proclamați “fericiți” (etapă a procesului de canonizare) șapte episcopi catolici ce au suferit prigoana regimului comunist. În acest context papa Francisc a făcut un salt temporal afirmând că:
“Aceste ținuturi cunosc bine ceea ce înseamnă suferința oamenilor atunci când greutatea ideologiei sau a regimului este mai puternică decât viața și se pune deasupra a toate, ca normă a vieții înseși și a credinței persoanelor; când capacitatea de decizie, libertatea și spațiul pentru creativitate este redus și de-a dreptul eliminat. Voi ați suferit din cauza discursurilor și acțiunilor bazate pe discreditare, care duceau până la expulzarea și distrugerea aceluia care nu putea să se apere și reduceau la tăcere vocile disonante. Îi avem în minte, în mod deosebit, pe cei șapte Episcopi greco-catolici pe care am avut bucuria să-i proclam Fericiți. În fața persecuției aprige din partea regimului ei au dat dovadă de o credință și de o iubire exemplare pentru poporul lor.”.
La încheierea vizitei Papa Francisc a avut o ultimă întâlnire cu presa în care și-a arătat bucuria și satisfacția pentru zilele petrecute în România, relatări privitoare la această conferință pot fi găsite în mediul online. Dincolo de toate evenimentul nu trebuie privit ca fiind asemănător Vizitei Papei Ioan Paul al II-lea, decât prin prizmă diplomatică. Dacă atunci a fost deschiderea unui lung șir de vizite apostolice în state majoritar ortodoxe, iată că, vizita actualului papă se înscrie în drumul deschis in 1999 de predecesorii celor două Biserici. Dincolo de organizare evenimentul nu a fost primit cu același entuziasm, dată fiind erodarea imaginii sacre a celor două instituții. Bine punctat de câțiva jurnaliști, evenimentul a arătat lipsa de autenticitate a formatorilor de opinie sau a condeierilor cei care, până nu demult, criticau ridicarea Catedralei Naționale, sau a demersurilor patriarhului Daniel, iar acum lăudau atitudinea suveranului Pontif. Evenimentul se înscrie în pagina relațiilor dintre cele două Biserici și vine ca o confirmare, după 20 de ani, că România rămâne, încă, pentru un timp, în sfera de influență a Europei.
[1] https://www.hirado.hu/2019/01/24/secretar-de-stat-ungar-vizita-papei-la-sumuleu-este-o-oportunitateistorica-pentru-reconcilierea-natiunilor/
[2] https://adevarul.ro/news/eveniment/se-canta-imnul-ungariei-Sumuleu-ciucu-dimensiunile-vizitei-papei-francisc-romania-1_5cecee03445219c57e253db1/index.html
