Data de 9 Mai are o triplă semnificație simbolică pentru români. Nu sărbătorim doar Ziua Europei, ci și Ziua Independenței României și Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al doilea război mondial. Cu acest prilej, astăzi, de la ora 13:00, în Parcul „Regina Maria” se vor desfășura mai multe manifestări cu caracter militar și religios. Va avea loc o ceremonie de depunere de coroane la Monumentul Eroilor din Războiul de Independență, urmată de o paradă militară. Pentru ca evenimentele să se desfășoare în condiții optime se vor lua următoarele măsuri:
– Din 8 mai, de la ora 16:00, este interzisă oprirea/staționarea autovehiculelor pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, între străzile Nicolae Iorga și I.L. Caragiale, în zona parcărilor în spic din fața arealului de desfășurare a evenimentelor;
– De azi 9 mai, în intervalul orar 12:00 – 15:00, circulația autovehiculelor va fi restricționată pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, tronsonul delimitat de strada Nicolae Iorga și strada I.L. Caragiale, sensul mers către zona Casa de Cultură.
De asemenea, pe durata desfășurării evenimentului, stația de autobuz de la Casa de Cultură va fi relocată în dreptul Universității „Andrei Șaguna”.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta