Primăria și Consiliul Local Tuzla au început deja pregătirile pentru noul an școlar. Deși, mai este destulă vreme până la jumătatea lunii septembrie, atunci când școlarii revin în bănci, administrația din Tuzla a dat startul lucrărilor pentru amenajarea unei parcări pe strada Școlii.
Primarul Reșit Taner a anunțat că investiția vine în sprijinul părinților care își aduc copiii la școală cu mașina.
“Am dat startul pregătirilor pentru noul an școlar și am început prin amenajarea unei parcări în sprijinul părinților care își aduc copii cu mașina la școală. Parcarea este pe strada Școlii”, transmite primarul Taner.