Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Parlamentarii se întorc la muncă. Prioritățile sesiunii: Legea pensiilor speciale, măsuri fiscale, PNRR

Published

on

Senatul şi Camera Deputaţilor încep, luni, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului, transmite Agerpres.

Cele două Camere ale Parlamentului au fost convocate luni, de la ora 16,00, în şedinţe de plen separate, de conducerile Senatului şi, respectiv, Camerei Deputaţilor.

Şedinţele Birourile permanente, în vechea componenţă, se vor desfăşura înaintea lucrărilor în plen, la Camera Deputaţilor fiind programată la ora 13,30, iar la Senat – la ora 9,00.

Conform reglementărilor legale, în prima zi a sesiunii parlamentare sunt aleşi, în şedinţa de plen a fiecărei Camere, membrii Biroului permanent – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii, cu excepţia preşedintelui, care este ales la începutul legislaturii. La Camera Deputaţilor, preşedinte interimar este social-democratul Alfred Simonis, iar preşedintele Senatului – liderul PNL, Nicolae Ciucă.

Advertisement
usr

Alegerea conducerilor celor două Camere se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor, respectiv a Senatului şi negocierii liderilor grupurilor. Listele candidaţilor propuşi pentru Birourile permanente se supun în întregime votului Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului şi se aprobă cu votul deschis al majorităţii deputaţilor sau senatorilor prezenţi.

La final, vor avea loc şedinţe ale Birourilor permanente în noua componenţă pentru stabilirea ordinii de zi şi a programului de lucru din această săptămână.

Printre priorităţile sesiunii parlamentare se află legea pensiilor speciale, care trebuie pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale, precum şi alte proiecte necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR pentru ca România să primească banii europeni, precum legea salarizării, legea pensiilor.

De asemenea, este aşteptat pachetul cu măsuri fiscale, care se află în discuţia coaliţiei de guvernare şi pentru care premierul Marcel Ciolacu a anunţat că îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului.

În plus, Marcel Ciolacu a spus că social-democraţii pregătesc mai multe iniţiative legislative, care urmează să fie depuse la Parlament, printre care sancţionarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor prin confiscarea autovehiculului sau eliminarea ‘păcănelor’ din localităţi.

Advertisement
usr

Şi reprezentanţii Opoziţiei au anunţat mai multe proiecte din domeniile juridic, agricultură, sănătate, facilităţi fiscale.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions