În data de 21 noiembrie, în jurul orei 03.10, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, aflați la supravegherea navei NORDIC Barents, sub pavilion Panama, sosită în Portul Constanța din direcţia Turcia, au fost anunțați de către un membru de echipaj despre faptul că cei șase pasageri clandestini de la bordul navei nu se mai află în încăperea în care erau cazaţi.
Imediat, polițiștii de frontieră au efectuat controlul asupra navei și au alertat autoritățile locale și firmele de pază care își desfășoară activitatea în incinta Portului Constanța.
În permanenţă un echipaj al Poliţiei de Frontieră a supravegheat nava la scara acesteia, cu verificări constante ale încăperii în care aceştia se aflau, ultima verificare fiind efectuată în jurul orei 02.30, când nu au fost constatate nereguli.
Sunt efectuate activități de căutare a celor șase cetăţeni algerieni, în cooperare cu structurile I.P.J. si I.J.J. Constanta, până în prezent fiind găsiți 4 dintre aceștia, în zona Murfatlar.
Totodată, sunt derulate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a celor întâmplate și identificarea persoanelor implicate, în cauză existând suspiciuni privind complicitatea echipajului navei în săvârşirea faptei de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
În data de 18 noiembrie am scris despre felul în care au fost descoperiţi pasagerii clandestini:
(Video) Cum s-au intoxicat cu fum transfugii de pe o navă din portul Constanţa
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta