Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Patronatele din turism îi acordă o bilă albă lui Mircea Dobre!

Published

on

Potrivit unui comunicat de presă, “Patronatele din turism așteaptă, de la Ministerul Turismului, o strategie de promovare și reglementări care să le ajute să-și păstreze angajații! Turismul, o industrie a carei activitate angreneaza peste 300.000 de persoane și care a generat, în ultimii 25 de ani, investiții de peste 10 miliarde de euro (în proporție de peste 99% private!) are nevoie de un minister propriu, de sine stătător, dar înființarea acestuia trebuie să fie urmată de o serie de măsuri care să ajute la dezvoltarea acestui domeniu. “România are nevoie mai mult ca oricând să-și schimbe imaginea unei țări cu politicieni corupți, care exportă doar forță de muncă ieftină. Sper ca noul ministru să înțeleagă că e foarte important nu că a obținut un scaun, ci că are obligația să repună România pe harta turistică internațională, iar acest lucru nu se poate întâmpla decât în urma unei strategii bine definite și a unei comunicări pe măsură cu mediul de afaceri”, a declarat dr. Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (F.P.T.R.). Patronatele din turism speră că primul pas făcut de către Partidul Social Democrat, prin (RE)înființarea Ministerului Turismului, să nu fie și… ultimul !”Sunt convins că P.S.D. nu s-a gândit la un minister în care este nevoie doar să dea salarii și să aibă birouri, ci îi va pune la dispoziție și fondurile necesare, pentru a putea avea rezultate… Avem nevoie de rezultate! Acum nu putem decât să comentăm pozitiv acest prim pas, dar nu ne vom da la o parte dacă va fi cazul să criticăm”, a adăugat președintele F.P.T.R. Referitor la ministrul propus al Turismului, din experiența patronatelor din turism, atunci când a fost vorba de impozitul forfetar, domnul Mircea Dobre s-a implicat ca deputat și a reușit, împreună cu F.P.T.R., să ducă acest proiect până la capăt. “Deci are o bilă albă de la noi, privind această experiență comună”, a mai spus Mohammad Murad. În opinia F.P.T.R., noul ministru ar trebui să invite toate patronatele din turism și toți cei implicați în acest domeniu să stabilească, împreună, un calendar de acțiuni, privind elaborarea strategiei de promovare.
Considerăm că bugetul de promovare al turismului, de anul trecut, de doar două (2 !) milioane de euro, este unul derizoriu, care nu acoperă nici măcar participarea României la târgurile internaționale de turism.

Probleme ce trebuie rezolvate urgent

F.P.T.R. consideră ca sunt patru (4) aspecte care trebuie rezolvate urgent.1. În primul rând, este vorba despre o strategie de promovare, pentru a pune România pe harta turistică internațională. 2. Totodată, este nevoie și de definirea corectă a ceea ce înseamnă o “Stațiune-turistică-de-interes-național”, astfel încât acestea să nu mai fie lăsate să se transforme în… cartiere de blocuri (exemplu: Mamaia)! Din toate punctele de vedere, urbanistic și administrativ, stațiunile ar trebui să aibă o linie pe care să o urmeze. 3. Un alt aspect este găsirea unei formule corecte privind forța de muncă. Turismul românesc are nevoie de o soluție, prin care angajații să poată fi ținuți în țară, printr-o serie de avantaje salariale. 4. Crearea unui mediu de afaceri curat, responsabil, cu obligații și drepturi, este o altă așteptare, a patronatelor, de la noul Guvern. “Dacă un funcționar îți întârzie o autorizație un an sau doi, ar trebui să răspundă. Dacă oamenii de afaceri au o serie de obligații, corect ar fi să aibă și niște drepturi”, a mai afirmat Mohammad Murad.”

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions