În cursul zilei de ieri, polițiștii IPJ Constanța au depistat mai mulți bărbați care au urcat băuți la volan. În aceste cauze, cercetările continuă.
Potrivit Biroului de presă, la data de 2 septembrie, în jurul orei 4.40, polițiștii Poliției orașului Ovidiu au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism pe strada Națională fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.
Ieri, 2 septembrie, în jurul orei 11.10, polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 43 de ani, care a condus un autoturism pe D.N. 22C, în comuna Castelu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Tot ieri, în jurul orei 16.35, polițiștii Poliției orașului Năvodari – Postul de Poliție Lumina au identificat un bărbat, de 42 de ani, care a condus un autoturism pe D.N. 2A, în orașul Ovidiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
De asemenea, în jurul orei 18.25, polițiștii Poliției municipiului Mangalia – Secția 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai au identificat un bărbat, de 64 de ani, care ar fi condus un autoturism pe D.N. 39, în stațiunea 2 Mai, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În toate cauzele, cercetările sunt continuate de polițiști.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta