Patru ședințe de chemoembolizare au fost efectuate, cu succes, la sfârșitul săptămânii trecute. Doi dintre pacienții supuși tratamentului au fost la prima ședință de chemoembolizare. În cazul acestora s-a efectuat chemoembolizare cu microparticule pentru tratatmentul hepatocarcinomului. În cazul celorlalți doi pacienți, s-a efectuat chemoembolizare cu microparticule pentru tratatamentul metastazelor hepatice ale cancerului colo rectal. Aceștia sunt la a doua, respectiv a treia procedură de chemoembolizare. După fiecare tratatament, pacienții sunt evaluați și, în funcție de rezultate, medicii decid mai departe care sunt indicațiile.
Cele 4 trataemente care au avut loc la sfârștiul săptămânii trecute, au fost efectuate de către o echipă mixtă formată din medici de la Institutul Clinic Fundeni și din cadrul SCJU Constanța, echipă coordonată de dr. Mihai Toma.
Chemoembolizarea este alternativa la chimioterapia clasică și presupune introducerea selectivă, doar în zonele afectate, de substanțe embolizante și cistostatice, urmărindu-se distrugerea tumorilor. La Spitalul Județean de Urgență Constanța, realizarea chemoembolizărilor este posibilă începând din luna iunie, a.c. Atunci a fost dat în folosință angiograful de ultimă generație primit de către SCJU în cadrul proiectului European “Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare, dezvoltare și crearea de noi infrastructuri – DIPCDCI”, derulat de către Academia de Științe Medicale din România .
”Momentan sunt 4 pacienți care au beneficiat de chemoembolizare. Este îmbucurător că avem continuitate și că le putem oferi acestora o șansă în plus, aici, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța”, a declarat Ș.L. Dr. Cătălin Nicolae Grasa, managerul SCJU Constanța.
”Chemoembolizările vor continua, cu sprijinul echipei medicale de la Institutul Clinic Fundeni, pe măsură ce medicii oncologi și gastroenterologi vor identifica noi cazuri pretabile pentru acest tip de tratament.”, a precizat responsabilul de Comunicare și relații publice SCJU Constanța, Crina Kibedi.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta