Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Actual

Patru tone de tutun vrac, găsite de polițiștii Gărzii de Coastă ascunse într-un autocamion, printre ardei capia

Published

on

tutun vrac

Poliţiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, într-un autocamion, condus de un cetăţean român, aproximativ 4.000 kg de tutun, ascuns  prin metoda “capac”, după mai multe cutii cu ardei capia.

În data de 28 septembrie, polițiștii de frontieră ai Serviciului de Prevenire și Combatere a Infracționalității Transfrontaliere și a Migrației Ilegale din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat, pe drumul E 675, care face legătura între localitatea Negru-Vodă și Constanța, o acțiune în vederea prevenirii și combaterii traficului cu produse accizabile.

Astfel, în jurul orei 4.00, polițiștii au oprit pentru control, un autocamion condus de un cetățean român,  în vârstă de 53 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, ardei capia, pentru o societate comercială din județul Călărași.

În urma verificărilor amănunţite, printre încărcătura specificată în documentele de însoţire a mărfii, au fost descoperiţi mai mulți baloți cu frunze uscate de tutun, ambalați în saci negri de plastic.

S-a procedat la inventarierea bunurilor şi s-a stabilit că în autovehicul şoferul transporta, pe lângă niște cutii cu ardei capia, și 72 de saci, care conţineau cantitatea totală de 3.960 kg kilograme tutun.

Întreaga cantitate de tutun estimată la o valoare de aproximativ 400.000 lei a fost reţinută în vederea continuării cercetărilor.

”În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “uz de fals” faptă prevăzută și pedepsită de art.323 din Codul Penal și de „complicitate la producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă” faptă prevăzută și pedepsită de art.452 din Codul fiscal.”, a precizat ASndrei Ene, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă.

tutun vrac

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions