Secția Anestezie Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța a fost dotată cu 10 paturi speciale, concepute expres pentru pacienții aflați în stare critică. Cele 10 paturi au fost achiziționate în cadrul unui program derulat de Ministerul Sănătății și Banca Mondială .
În secția ATI sunt internate cele mai grave cazuri, pacienții de aici fiind imobilizați și, de cele mai multe ori, în stare critică. Noile paturi de la Terapie Intensivă respectă cerințele de îngrijire necesare pacientului critic, permit mobilizarea ușoară și rapidă a acestuia și previn apariția escarelor. Mai mult, dotările complexe vin în spijinul personalului, reducând efortul fizic depus în activitățile de îngrijire zilnică, mai ales atunci când este necesară răsucirea pacientului de pe o parte pe alta, pentru efectuarea igienei și pentru schimbarea lenjeriei.
“Anul trecut, secția ATI din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța a fost dotată cu mai multe aparate EKG și defibrilatoare, achiziționate tot de către Ministerul Sănătății, prin Banca Mondială.”, a precizat Crina Kibedi, reprezentant al Biroului de Comunicare și Relații Publice SCJU.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta