S.C. RAJA S.A. aduce la cunoştinţa tuturor abonaţilor, că în perioada sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României, dispeceratul, echipele de intervenţie, dar şi reprezentanţii societăţii care asigură buna desfăşurare a proceselor de alimentare cu apă şi de preluare a apelor uzate vor lucra în program normal. Apelurile către telefoanele dispeceratului 0241/924 vor fi preluate non-stop. Echipele de intervenţie vor acţiona cu promptitudine, pentru ca toate avariile sau disfuncţionalităţile apărute în sistemul de alimentare cu apă să fie remediate în timp util, iar abonaţii societăţii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi. Singurul serviciu care îşi va modifica programul de lucru pentru perioada sărbătorilor este cel al casierilor RAJA. Astfel, abonaţilor interesaţi să-şi achite facturile la apă potabilă şi canalizare le facem cunoscut faptul că în zilele de 30 noiembrie și 01 decembrie 2017, toate casieriile RAJA vor fi închise. Sâmbătă, 02 decembrie 2017, casieria de pe strada Răscoala 1907 nr. 5, din municipiul Constanța, va funcţiona în intervalul orar 09,00-13,00. Începând de luni, 04 decembrie 2017, casieriile își vor relua programul normal de lucru. Biroul de presă