Pentru că tot a început sezonul campaniilor electorale, Guvernul va încerca să facă pe dracu’ în patru numai să le facă pe plac aleșilor locali, cei care vor conta foarte mult în perspectiva alegerilor locale din 2020. Rămași oarecum în afara căruței cu privilegii, primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene vor primi, la momentul retragerii din activitate pentru limită de vârstă, pe lângă pensie, și o indemnizație specială, cunoscută și drept pensie specială. Și asta grație unui proiect care nu a trecut până acum în Parlament de bariera constituțională, dar pe care Guvernul se pregătește acum să îl semneze și aplice în regim de urgență. Măsura este argumentată prin faptul că aleșii locali ar avea acum pensii mai mici decât unii angajați din primării sau consilii locale. Pentru că acordarea de pensii speciale aleșilor locali s-a lovit mai mereu de o opoziție ba în Parlament, ba la Cotroceni, Guvernul a găsit formula juridică prin care vrea să acorde acest privilegiu celor care conduc destinele județelor, orașelor și comunelor. Concret, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a inclus aceste PENSII SPECIALE în proiectul Codului Administrativ, supus dezbaterii publice, astăzi, de vicepremierul Daniel Suciu și ministru al Dezvoltării.
„Se introduce indemnizația pentru limită de vârstă pentru persoanele care au exercitat funcția de autoritate executivă – primar, viceprimar, președinte al consiliului județean și vicepreședinte al consiliului județean. În prezent primarii și viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru pensionare sau sunt pensionari, beneficiază, la cerere, de calcularea/recalcularea pensiei, luându-se în calcul și indemnizațiile lunare primite. Prin Cod se reglementează faptul că autoritățile executive care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizație lunară pentru limită de vârstă, care se acordă în limita a 3 mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40 % din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Indemnizația pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat“, se arată la capitulul 17 al Codului Administrativ intitulat „Soluții noi de reglementare în domeniul administrației publice locale“.
Viceprim-ministrul Vasile Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a declarat, în cadrul conferinţei de presă, pe care a susţinut-o astăzi, că noul Cod Administrativ este pentru cetăţeni şi nu urmărește politizarea niciunei funcții publice, şi nici prejudicierea vreunei instituții fundamentale. Proiectul este susținut, în forma ce va fi adoptată de Guvernul României, de toate structurile asociative ale unităților administrativ-teritoriale şi creează un cadru legal unitar, coerent, clar și simplificat pentru activitatea administraţiei publice.
„Codul Administrativ aduce claritate și eficiență în administrația publică, integrând 17 acte normative; are ca scop îmbunătățirea serviciilor publice, prin înlăturarea consecințelor negative semnalate în special de practicieni; reglementează: administrația publică centrală; administrația publică locală; prefectul, instituția prefectului și serviciile publice deconcentrate; reguli specifice proprietății publice și private a statului sau a unităților administrativ-teritoriale; statutul funcționarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administrația publică și evidența personalului plătit din fonduri publice; răspunderea administrativă; serviciile publice“, mai notează ministrul.
La evenimentul de astăzi au participat şi reprezentanţi ai structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale: Emil Draghici (președintele Asociaţiei Comunelor din România, primarul comunei Vulcana-Băi, Dâmbovița), Csaba #Boncidai (primarul comunei Pericei – jud. Sălaj), Alin Nica (primarul comunei Dudeștii Noi, Timiș), Aladin Georgescu (președintele Consiliului Județean Mehedinţi), Costel Fotea (președintele Consiliului Județean Galaţi).
Întregul Cod Administrativ poate fi consultat aici:
https://www.slideshare.net/edezvoltare/proiectul-codului-administrativ-al-romniei-iunie-2019?fbclid=IwAR022VVikbaX_grzKHXeKaGsztt8fCgq4rj9xAHUuS3xkBVPSLjFJpiGPuo
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta