Pensiunea ,,Trophaeum Traiani”, din comuna Adamclisi, situată pe drumul ce duce la monumentul cu acelaşi nume, este la un pas de a deveni funcţională. Proprietarul, S.C. TROPHAEUM TRAIANI TUR S.R.L, a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa un memoriu pentru realizarea proiectului de execuţie foraj, în vederea alimentării cu apă a pensiunii.
Clădirea, cu regim de înălţime P+1E+M, are 40 de locuri de cazare şi un restaurant cu o capacitate de 100 locuri. Obiectivul beneficiază de o parcare
cu 24 locuri, din care 4 sunt destinate persoanelor cu dizabilităţi.
S.C. TROPHAEUM TRAIANI TUR S.R.L are în plan amenajarea unei piscine cu o suprafaţă de 220 mp şi a unor sere şi solarii ce se vor întinde pe 15.000 mp.
Pensiunea turistică a fost construită prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cu o finanţare de 200.000 EURO, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Asociat unic şi administrator este Lupu Remus Ionuţ, iar ca persoană de contact, în memoriul depus la APM, este menţionată Lupu Mălina candidata UNPR, la alegerile din 2010, la funcţia de primar al comunei.
Probabil există o legătură de rudenie şi cu controversatul om de afaceri Petre Lupu, al cărui nume este menţionat în mai multe dosare ale instanţelor constănţene, pentru că Intreprinderea Individuală Lupu V. Petre şi S.C. TROPHAEUM TRAIANI TUR S.R.L, au sediile sociale la adrese sensibil asemănătoare, str. Decebal , nr. 4, comuna Adamclisi şi respectiv str. Decebal , nr. 4A, comuna Adamclisi.