Conecteaza-te cu noi

Actual

Pentru prima oară în istoria Estoniei, zboruri directe între Tallinn şi Constanţa

Published

on

În luna septembrie a anului trecut, Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu“ Constanța informa că în sezonul de vară 2018, Nordica, compania aeriană națională a Estoniei lansează noi zboruri directe pe ruta Tallinn – Constanța – Tallinn.  De asemenea, tot din toamnă ştiam că zborurile se vor desfășura în perioada 16.06.2018 – 29.09.2018, la început cu o frecvență pe săptămână, sâmbăta și începând cu 27.06.2018, cu 2 frecvențe pe săptămână, în zilele de miercuri și sâmbătă.  Însă acum putem preciza că aceste zboruri directe între Constanţa şi Tallinn se desfăşoară pentru prima oară în istoria Estoniei. Ele vor putea fi efectuate cu aeronave Bombardier CRJ – 900 după următorul program: la prima oră a dimineţii, respectiv la 6.05 va fi plecarea din Tallinn, iar avionul va ajunge la Constanţa după două ore şi jumătate, adică la ora 8.35. După o oră de zăbovit în România, la ora 9.45 avionul care poate transporta până la 90 de pasageri va zbura înapoi spre Tallinn şi va face două ore. Turiştii vor ajunge în Estonia la ora 11.45. Biletele vor putea fi rezervate pe site-ul Nordica. Compania a fost fondată de statul eston  în anul 2015, după falimentul fostei companii de stat Estonian Air.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions