Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Percheziții domiciliare în Constanța și Ovidiu într-un dosar penal privind îngroparea de deșeuri

Published

on

perchezitii deseuri

În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 30 mai, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub supravegherea procurorului învestit din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, efectuează cinci percheziții domiciliare, în județele Constanța și Vrancea, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de îngroparea deșeurilor.

Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada iulie-august 2023, reprezentanții mai multor societăți comerciale ar fi transportat, depozitat și îngropat deșeuri pe două terenuri din municipiul Constanța.

Cercetările în acest caz sunt continuate, sub supravegherea procurorului învestit din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

La activități participă și specialiști din cadrul Gărzii de Mediu Constanța precum și polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța.

Advertisement
usr

Potrivit unor surse neoficiale, în județul Constanța au loc percheziții în municipiul reședință de județ și în orașul Ovidiu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions