Astăzi, 16 octombrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, Biroul de Combatere a Traficului de Droguri, efectuează 4 percheziții domiciliare, în municipiul Constanța și localitatea Techirghiol, în două cauze privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din actele de urmărire penală efectuate în cadrul primului dosar penal a rezultat că, în perioada februarie – octombrie a.c., trei persoane, cu vârste de 45, 48 și 62 de ani, ar fi deținut și vândut în mod repetat, droguri de mare risc (ADB – BUTINACA), cu sume între 150 și 200 de ei.
Cercetările efectuate în cea de-a doua cauză, au relevat că, în intervalul februarie – martie 2024, o persoană, de 44 de ani, ar fi vândut, în mod repetat, comprimate și fragmente de comprimate ecstasy (drog de mare risc).
”Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, Biroul de Combatere a Traficului de Droguri.
Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta