Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, tentativă la trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. 3 persoane sunt reținute.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada mai-iunie 2021, trei bărbați, cu vârste cuprinse 38 și 41 de ani, ar fi recrutat trei tinere, de 21, 20 și 17 ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate (datorată unei educații precare și stării materiale modeste), și le-ar fi adăpostit în imobile de pe raza municipiilor Brașov și Constanța, în scopul exploatării sexuale.
De asemenea, la sfârșitul lunii mai a acestui an, bărbatul, de 41 de ani, ar fi determinat una dintre victime la practicarea prostituției, înlesnind această activitate, prin închirierea unei locații în municipiul Constanța, de pe urma căreia ar fi obținut foloase patrimoniale.Totodată, bărbatul ar fi realizat fotografii în ipostaze erotice cu aceasta, materiale destinate postării pe rețelele de socializare.
După efectuarea perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 4 telefoane mobile, iar 3 persoane au fost conduse la sediu pentru audieri.
În urma probatoriului administrat în cauză, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de de cei 3 bărbați, fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. În cursul zilei de astăzi, vor fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de suportul tehnic al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La activități au participat jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.
Foto: Ilustrativ