Ieri, 2 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat 2 percheziții domiciliare într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu.
Perchezițiile domiciliare au avut loc la locuința unei persoane fizice și la sediul unei instituții.
Din informațiile noastre, au avut loc percheziții la Trezoreria Constanța.
Totodată, au fost puse în executare 8 mandate de aducere în județele Constanța și Olt.
Din cercetările efectuate a rezultat că administratorii ai 12 societăți comerciale ar fi întocmit în fals documente care atestau, în mod nereal, livrarea unor bunuri sau prestarea unor servicii către o instituție din comuna Mereni, județul Constanța – respectiv Primărie Mereni – în acest mod obținând decontarea unor sume de bani, în mod ilegal, din bugetul local al acesteia.
Totodată, în urma probelor administrate în dosar a reieșit că un funcționar din cadrul unei instituții, din județul Constanța, i-ar fi pus la dispoziție angajatului instituției din comuna Mereni, documentele întocmite în fals de administratorii societăți comerciale, aceste documente fiind folosite pentru justificarea plăților ilegale efectuate din contul instituției.
Astfel, în perioada februarie 2016 – octombrie 2022, ar fi fost întocmite în fals, de către angajatul instituției, din comuna Mereni, peste 120 de ordine de plată.
În acest mod, bugetul acesteia ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 3.000.000 de lei.
În urma efectuării perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri cu valoare probatorie.
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au reținut, pentru 24 de ore, 6 persoane bănuite de comiterea infracțiunilor, care au fost conduse și încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 3 august a.c., vor fi prezentate procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu propunere legală.
Totodată, a fost instituită măsura sechestrului asigurător, față de bunurile celor 14 persoane bănuite de comiterea infracțiunilor.
La acțiune au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta