Ieri, 28 decembrie, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat trei percheziții domiciliare în județul Constanța, la locuințele a trei persoane fizice bănuite de nerespectarea legislației privind articolele pirotehnice.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 850 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F3 și F4, a căror comercializare către publicul larg este interzisă.
Totodată, au fost identificate și ridicate 1.200 de țigarete netimbrate, precum și suma de 30.000 de lei.
În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept și comercializarea de articole pirotehnice destinate a fi utilizate numai de către pirotehnicieni.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța și Serviciului Criminalistic, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta