Conecteaza-te cu noi

Actual

Percheziții în județul Constanța. Un bărbat a fost reținut pentru însușirea de îngrășăminte

Published

on

Polițiști din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au desfășurat activități într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Un bărbat a fost reținut.

În cursul zilei de ieri, 23 septembrie a.c., polițiștii de la Transporturi Maritime Constanța au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța, la persoane bănuite că și-ar fi însușit, prin mijloace frauduloase, 50 de tone de îngrășăminte, având o valoare de aproximativ 50.000 de euro.

La percheziții au fost descoperiți și ridicați, în vederea continuării cercetărilor, peste 13.000 de euro, totodată fiind indisponibilizat un cap tractor și o remiremorcă, susceptibile de a fi fost folosite la săvârșirea infracțiunii.

În urma administrării probatoriului în cauză, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a reținut un bărbat, de 32 de ani, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

De asemenea, în sarcina bărbatului a fost reținută săvârșirea infracțiunii de conducere cu numere false.

Astăzi, persoana în cauză urmează a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată, în vederea arestării preventive.

La acțiune, au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al I.P.J. Constanța

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions