Conecteaza-te cu noi

Actual

Percheziții în localitatea Siliștea, județul Constanța. Doi bărbați, duși la audieri

Published

on

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, în baza ordonanței de delegare emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară și mai multe ordonanțe de ridicare de obiecte și înscrisuri, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări față de două persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

”Din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie 2021- februarie 2022, doi bărbați, de 56, respectiv 49 de ani, prin depunerea la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța a unei documentații, care s-ar fi fundamentat pe înscrisuri falsificate, i-ar fi determinat pe funcționarii publici din cadrul acestei instituții ca aceștia, fără vinovăție, să își exercite, în mod defectuos, prin încălcarea legii, atribuțiile de serviciu decurgând din dispozițiile legale primare (legi și ordonanțe de guvern).

Astfel, persoanei vătămate, în dauna căreia ar fi fost realizate falsurile, i-a fost cauzat un prejudiciu de 60.000 de lei (reprezentând contravaloarea a 60.000 de părți sociale de care ar fi fost lipsită, în mod ilegal), corelativ cu obținerea de către cei doi bărbați în cauză a unor foloase necuvenite.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Perchezițiile au avut loc în localitatea Siliștea din județul Constanța.

Astfel, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri cu valoare probatorie, documente de evidență contabilă ale mai multor societăți, contracte, două bijuterii din aur, precum și 7 dispozitive telefonice mobile și 1 laptop.

Totodată, la una dintre locațiile percheziționate a fost constatată infracțiunea de executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.

La sediul poliției, au fost conduse cele două  persoane pentru audieri.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, cu delegarea polițiștilor de investigare a criminalității economico-financiare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

În activități au fost angrenați polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul de Investigare a Infracționalității de Mediu, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions