Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Percheziţii în toată ţara! Mai multe cadre medicale au pus diagnostice fictive

Published

on

La data de 09.05.2018, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciu Teritorial Tg. Mureș, împreună cu  ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalităţii Organizate  Tg. Mureş  au la efectuat 68 de percheziții domiciliare în toate județele României, inclusiv în municipiul București  într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals, înşelăciune, constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi  fraudă informatică.

În fapt s-a reținut că începând cu anul 2013 mai multe persoane de pe teritoriul județului Mureș și nu numai, având calitatea de cadre medicale (medici de familie, medici de specialitate, asistenți medicali), au falsificat în mod repetat înscrisuri oficiale, respectiv bilete de trimitere, prescripții medicale și registre, prin care au atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului (diagnostice fictive, efectuarea de consultații, dispozitive medicale recomandate fictiv). În concret, se recomanda a fi decontate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate dispozitive medicale identificate cu codul C05 – catetere urinare,  dispozitive care nu erau necesare pacienților. Toate aceste fapte au fost  comise în beneficiul a două societăţi comerciale  ambele cu sediul în Tg. Mureș, care în mod scriptic asigurau livrarea acestor produse către pacienți situați pe întreg teritoriul țării, fiind  încasată astfel contravaloarea acestora în mod injust.

Reprezentanții societăților vizate  în cauză, care s-au constituit într-un grup infracțional organizat,  livrau pacienților în numele cărora decontau dispozitivele medicale cu codul C05 – catetere urinare, în general, doar scutece pentru adulți, produse de care aceștia aveau cu adevărat nevoie, dar care nu erau decontate de către C.N.A.S.

Din verificările efectuate până în acest moment se estimează prejudiciu de circa 10.000.000 lei, dar acesta va putea fi stabilit cu exactitate ulterior în urma administrării mijloacelor de probă specifice în cauză.

Advertisement
usr

În continuare, la sediul DIICOT – ST Tg. Mureș, în primă fază,  urmează a fi audiate circa 50 de persoane.

 Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de  Operațiuni Speciale Tg. Mureș.

 Acţiunea este efectuată  cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – I.G.P.R., precum şi al Serviciului Judeţean Anticorupţie Mureş şi al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală – Direcţia Regională Sibiu.

 La activităţi participă poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş.

 “Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele vizate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, a precizat biroul de presă al DIICOT.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions